Marea recalculare! Cum se va calcula pensia dupa noua lege
Doua sute de mii de pensionari din Armata, Politie si Servicii isi pierd privilegiile. In cinci luni se vor recalcula toate pensiile pentru ca la final bugetul sa faca o economie de doua miliarde de euro, potrivit jurnalistilor de la Gandul.
Premierul Emil Boc a anuntat eliminarea pensiilor speciale ale militarilor, agentilor secreti, politistilor si lucratorilor din penitenciare, datorita aplicarii principiului "Egalitate de tratament pentru toata lumea!" Proiectul legii unitare a pensiilor a fost modificat, astfel ca si cei 200.000 de pensionari "speciali" vor avea drepturile recalculate conform principiului contributivitatii.
Recalcularea se va face, potrivit Guvernului, in termen de cinci luni de la data publicarii noii legi a pensiilor. Practic insa ar putea dura cativa ani. E necesara verificarea unor arhive vechi de 60-70 de ani pentru reconstituirea veniturilor brute lunare. In plus, actul normativ ar putea duce la mii de procese din partea pensionarilor care se vor trezi cu veniturile micsorate.
O alta problema va fi, spre exemplu, recalcularea pensiilor agentilor speciali care au primit bani pentru misiunile secrete. Guvernul crede ca va economisi, in 2011, circa doua miliarde de euro la buget. Recalcularea presupune transformarea in puncte de pensie a veniturilor brute, la care s-a retinut contributia de asigurari sociale (CAS), realizate de-a lungul intregii cariere a beneficiarului. Citeste continuarea in Gandul.
Pe acelasi subiect: