Stilul de la Hollywood se muta in Silicon Valley. Programatorii au, pe langa salariile uriase, soferi si agenti personali
Cei care sunt in ziua de azi programatori si lucreaza in domeniul IT sunt unii dintre cei mai rasfatati angajati. Iar daca locul lor de munca se afla in paradisul tehnologic din Silicon Valley, pe langa salariile mari, ei se bucura de soferi personali si, mai nou, de agenti care sa-i reprezinte, asemenea vedetelor.
Programatorii din Silicon Valley sunt tratati aproape ca vedetele de la Hollywood, scrie Bloomberg Businessweek. Altay Guvench, el insusi programator, a inteles trendul si a reusit sa devina unul dintre primii agenti care reprezinta interesele dezvoltatorilor de software.
Acum aproximativ un an, Guvench si alti doi prieteni au infiintat 10X Management, o companie ce reprezinta IT-istii care lucreaza in regim de freelanceri. Mai exact, le gaseste slujbe, le tine evidenta contabila si se ocupa de facturile pe care le primesc. “Ne ocupam de partea mai putin frumoasa a meseriei de programator, pentru ca ei sa nu fie nevoiti sa o faca”, explica agentul.
Cu un cercel in spranceana si o palarie funky, Guvench nu arata cu siguranta ca un agent tipic, asa cum nu arata nici faptul ca a absolvit prestigioasa universitate Harvard. Pe langa partea de programare, acesta mai canta si alaturi de diverse formatii. Astfel a ajuns sa ii intalneasca pe managerii cantaretului John Mayer si pe cei ai trupei The Clarks.
“Treaba lor este sa se ocupe de partea practica din viata acestor artisti. Asa ca mi-a venit ideea sa ii angajez ca sa ma reprezinte in industria de IT”, povesteste Guvench. Potrivit acestuia, experimentul s-a dovedit a fi un succes, ajungand sa fie bine platit pentru un numar rezonabil de ore. In loc sa munceasca toata ziua, acum avea mai mult timp ca sa se dedice muzicii, hobby-ul sau. “Prietenii mei au observat ca sunt mult mai fericit. Au inceput sa ma intrebe cum pot face si ei asta”, adauga Guvench.
Astazi, 10X Management reprezinta 30 de oameni, inclusiv fosti programatori de la Google sau Apple, incercand sa imparta in mod echitabil ofertele de munca intre clientii sai. “Colaborarea cu 10X a fost o combinatia perfecta intre libertatea freelancing-ului si siguranta unor oferte de munca regulate”, spune Ryan Waggoner, un dezvoltator al sistemului iOS, pe site-ul companiei.
Insa nu oricine poate sa intre in sistem. Pentru a fi acceptati, candidatii trebuie sa treaca de un interviu cu unul dintre membrii conducerii iar acestia trebuie sa fie multumiti de treaba pe care programatorul stie sa o faca. Odata trecuti de aceasta etapa, compania incearca sa gaseasca pentru clientii sai cele mai bune pozitii, care sa ii reprezinte.
“Unul dintre cei pe care ii reprezentam este pasionat de educatie, asa ca i-am gasit un job la un site care ii invata pe copii matematica”, spune Guvench.
Compania si-a propus sa isi construiasca o reputatie solida pe piata, astfel incat atunci cand cineva din industrie are nevoie de noi talente, sa stie ca poate apela la 10X. In plus, fondatorii vor ca firma sa reprezinte si un instrument de ghidaj in cariera programatorilor, multi dintre ei dorindu-si sa isi deschida la un moment dat propriile companii.
“Da, uneori angajatorii pot fi luati prin surprindere cand vad ca programatorul e reprezentat de un agent. Noi ne ocupam de toate conversatiile incomode care au loc despre salarii si proiecte de viitor, facandu-le sa devina mai putin incomode”, precizeaza Guvench.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS