Ryanair caută însoțitori de zbor în România. În ce orașe face recrutări
Ryanair
Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, face recrutări pentru însoţitori de zbor în România, în mai multe oraşe.
Potrivit unui anunţ al Crewlink, compania de recrutare parteneră a Ryanair, operatorul aerian vrea să angajeze 100 însoţitori de zbor în Europa, ca urmare a creşterii constante a numărului de pasageri transportaţi.
“Cei care vor trece de etapa de selecţie şi vor lucra pentru Ryanair vor primi un pachet de beneficii generos, care include, între altele, o asigurare de 1.200 de euro şi contract de muncă pe trei ani, după absolvirea cursurilor de specializare”, a declarat Andrew Swan, directorul general al Crewlink.
Ryanair este cea mai mare companie low-cost din Europa și a transportat anul trecut 119 milioane de pasageri. Operatorul efectuează 1.800 de zboruri zilnice spre 200 de destinaţii din 33 de ţări. Compania are în prezent o flotă de 360 de avioane Boeing 737 şi o comandă pentru încă 305 aeronave.
Anul trecut, Ryanair a devenit cel mai mare operator european, după numărul de pasageri, devansând Lufthansa, care a transportat 109 milioane de călători.
Compania organizează 5 sesiuni de recrutare în România, după cum urmează:
- Iaşi – 9 august
- Timişoara – 6 septembrie
- Bucureşti – 7 septembrie
- Cluj-Napoca – 12 septembrie
- Iaşi – 26 septembrie
Cei care vor să participle la una dintre cele cinci sesiuni de recrutare trebuie să se înscrie înainte pe site-ul www.crewlink.ie.
Crewlink recrutează, pregăteşte şi angajează personal de cabină pentru industria aviatică, peste 5.000 de persoane fiind angajate în prezent în reţeaua Ryanair.
Ryanair a anunţat recent că profitul net al companiei a crescut cu 55% în primul trimestru fiscal încheiat în iunie, la 397 milioane de euro, susţinut de preţurile mici ale biletelor. Vânzările au crescut cu 13%, la 1,91 miliarde de euro.
Datorită gradului mare de ocupare a avioanelor, Ryanair a majorat estimarea referitoare la numărul pasagerilor pe care îi va transporta în acest an la 130-131 de milioane de persoane.
Pe acelasi subiect: