Te straduiesti prea mult sa te integrezi la noul loc de munca? Greseli de incepator care te pot costa jobul
Fiecare este entuziasmat dupa obtinerea unui nou loc de munca. Dar adevarata provocare abia urmeaza. De felul in care te comporti in urmatoarele 90 de zile depinde daca vei avea sau nu succes la noul job.
Russell Johnson, expert in cariera si managing directorla EPR Career Management, spune ca cea mai mare greseala pe care oamenii o fac atunci cand au un nou loc de munca, este ca nu realizeaza cat de importante sunt primele trei luni.
“Prima zi este cea mai importanta zi, prima saptamana este cea mai importanta saptamana si, pana la sfarsitul celor 90 de zile, iti vei da seama daca esti sau nu facut pentru asta”, spune Johnson, citat de Australia news.
Specialistul atrage atentia ca primele impresii conteaza intr-adevar si, odata facute, acestea sunt greu de schimbat, cu atat mai mult cu cat le facem intr-un mod emotional si intuitiv, nicidecum rational. Iata cel mai des intalnite greseli pe care oamenii le fac dupa ce ajung intr-o noua pozitie:
1. Atotstiitorul
Johnson spune ca o greseala frecventa pe care oamenii o fac este sa se simta prea increzatori in sine si sa nu mai ceara ajutorul.
“Daca ceri ajutorul practic recunosti ca esti un nou-venit si sunt unele lucruri pe care nu le intelegi. Oamenilor le place cand ceilalti nu se poarta de parca ar sti totul. Fiecare vrea sa fie respectat si faptul ca intrebi pe cineva, este si asta o forma de respect.”
2. Ti se duce vestea ca amani lucrurile
Multe persoane aleg sa rezolve mai intai sarcinile mai usoare si sa le amane pe cele cu adevarat importante. Un astfel de comportament le va aduce insa o reputatie de lenesi.
3. Te straduiesti prea tare sa te integrezi
Johnson e de parere ca relatiile sunt poate cel mai important lucru de-a lungul unei cariere. Dar unii cad in capcana barfelor, din dorinta de a se integra.
“Exista pericolul sa te concentrezi prea mult pe relatia pe care o ai cu cei din jurul tau. Este mai bine sa iti pastrezi independenta si sa ramai indiferent la barfele care circula pe langa tine. Vei da astfel dovada unui om corect”.
4. Incerci sa iei ceea ce e mai bun din orice situatie
Este o greseala sa incerci sa vezi intotdeauna partea plina a paharului. Daca mediul de lucru este cu adevarat urat si vezi ca nu poti schimba asta, mai bine orienteaza-te catre altceva.
“Evita sa lucrezi undeva unde atmosfera este apasatoare. Daca se intampla asta, mai bine iti cauti de lucru in alta parte”, spune Johnson.
5. Treci cu vederea promisiunile neindeplinite
Multi oameni nu isi exprima nemultumirea atunci cand vad ca noul lor loc de munca este diferit de ceea ce li s-a promis atunci cand s-au angajat. Mike Roddy, de la firma de recrutare Randstad, spune ca nu ar trebui sa avem nici o retinere in a ii prezenta problema sefului. Potrivit lui, acesta a facut o investitie prin faptul ca te-a angajat, asa ca este in interesul sau direct sa se asigure ca vrei sa ramai. Desigur, specialistul atrage atentia ca cererile pe care le prezentam conducerii trebuie sa fie rezonabile.
6. Iti dai prea mult cu parerea
Nick Deligiannis, managing director la firma de recrutare Hays, spune ca, cel mai adesea, noii angajati isi exprima prea vocal parerile, fara sa stie exact despre ce e vorba in problema respectiva.
“Nu este o problema sa ai o opinie imediata, dar nici sa nu iti fie teama sa iti aloci timp pentru a observa lucrurile si situatia de ansamblu din domeniu, inainte sa tii cu tot dinadinsul sa te remarci”, explica Deligiannis.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS