Angajatorii si parintii privesc aceasta atitudine drept narcisism sau lipsa de disciplina, responsabilitate si ambitie, dar tinerii au asteptari noi de la angajatori, fiindca si-au vazut parintii muncind din greu, fara sa le placa serviciul si neglijandu-si viata privata. Nu vor sa repete greseala.

Pe de alta parte, asta inseamna ca sute de mii de tineri nu-si gasesc un serviciu si traiesc pe spinarea parintilor pana dupa 30 de ani. Cot la cot, cei cu diplome si cei care nici macar nu si-au luat bacalaureatul se trezesc in fata aceleiasi dileme care pe multi ii aduce in pragul depresiei: ce sa fac cu viata mea?

In fata angajatorilor, tinerii absolventi par adesea lenesi, comozi si plini de pretentii. Cum scoala nu le da nicio directie, isi aleg meseria ignorandu-si complet potentialul profesional. De aici si valul de incompetenta. Vinovata e scoala, spun parintii. Tinerii zic ca vinovat e angajatorul. Iar angajatorul spune ca vinovat pentru esecul copilului pe piata muncii e parintele mult prea protector.

Unii sociologi vorbesc deja de "generatia pierduta". Daca ne uitam la cifre, au dreptate: jumatate din liceeni nu-si iau bacalaureatul, iar din jumatatea care reuseste, un procent urias esueaza imediat.

Generatia Y, o generatie pierduta?

Doru Dima este doctor in psihologia muncii si in cea organizationala. Echipa lui a consiliat in cariera 10 mii de elevi si studenti. „Cautam oameni si nu gasim!”, spune el. „Intrebarea este: ce cautam noi? Pentru ca din nefericire noi nu vrem sa intelegem ca tinerii de azi sunt altfel. Isi dau smsuri sau mesaje, unul langa celalalt, pentru ca asta este interesant, sa fim tot timpul online, tot timpul sa primim feed-back. Asta este o problema pe care companiile iar n-o iau in considerare”.

Odata educata in spirit liber, pentru generatia Y ingradirile si rigorile impuse la serviciu sunt de-a dreptul de nesuportat. Marian e un bun exemplu: la 18 ani a ales cariera de inginer, convins ca trebuie sa faca o facultate, dar si incurajat de tata. Dupa 10 ani recunoaste ca nu l-a atras si ca stia de pe atunci ca o sa faca altceva. Lucreaza de cateva luni ca barman, dupa 4 ani de zbucium si cautari.

Ca sa se poata angaja in restaurant a facut un curs de "deprofesionalizare" in alimentatie publica. Generatia Y din el, si-a aratat tupeul la serviciu: Marian a cerut modificari din prima luna: arome noi la ceaiuri, sa i se construiasca bar la intrare, ba chiar a solicitat masina de spalat vase. Colegii si clientii il indragesc, iar angajatorul i-a inteles pretentiile. In sfarsit se simte bine la serviciu.

Tatal, fost consilier judetean, ii pregatise alt viitor: „Eu am condus si zeci de oameni, si sute de oameni si mii de oameni si daca va ajunge si el asa, va fi bine. Merita cu totul si cu totul altceva. Trebuie sa-l vad ca s-a linistit, s-a asezat, s-a insurat si mi-a dat un nepotel sau o nepotica si atunci totul este OK”.

Pentru Marian, munca de jos n-a fost insa deprofesionalizare, ci autodescoperire intarziata. E convins ca pana la urma va reusi prin propriile puteri sa aiba propriul sau restaurant.

Cand tinerii isi aleg meseria pentru ca e la moda

Iar George, masterand la agronomie, si-a descoperit talentul de vanzator. Castiga bine si lucreaza extrem de putin. De aceea a si dat cu piciorul avansarii. Sta la camin, parintii ii trimit mancare, are timp berechet sa se distreze, ba chiar sa-si mai ia un job la fel de flexibil si sa-si termine si facultatea

Angajtorii nu doar ca nu gasesc angajatii pe care ii cauta, dar se mai si se trezesc, ca tineri capabili ii parasesc, in ciuda salariilor bune. Pare de neinteles, dar Denisa si-a dat demisia dintr-un post de top, la un dealer de masini scumpe. A schimbat biroul luxos si clientii rafinati pe un birou mic, din care se speteste sa stranga bani pentru terapia copiilor care sufera de autism. Munceste mai mult, castiga mai prost, dar e fericita ca munca ei schimba lumea.

Asociatia unde lucreaza Denisa a fost infiintata de Daniela, care si ea a simtit ca se sufoca in marketingul unei corporatii. Daniela e unul din pionierii generatiei Y. La 32 de ani si-a dat demisia, si motivata de copilul ei diagnosticat cu autism, a pornit sa schimbe lumea pe cont propriu. Si culmea, a mai si furat colegi din corporatie.

Asadar generatia Y nu e neaparat pierduta. Doar ca isi doreste un job care sa conteze, mult timp liber si bani suficienti. Pare obraznic, dar... s-ar putea sa merite.