Guvernul lansează programul de internship pe 2019. Cine poate lucra la Palatul Victoria
Palatul Victoria
Studenţii şi absolvenţii de studii superioare sunt invitaţi să aplice, începând de miercuri, pentru cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale, în cadrul programului de internship al Executivului.
"Programul Oficial de Internship al Guvernului României are ca scop facilitarea cunoaşterii de către interni a specificului activităţii Guvernului României, prin intermediul unor experienţe de lucru, menite a le dezvolta abilităţile practice şi competenţele profesionale. Programul (...) va oferi tinerilor oportunitatea, timp de două luni, pe parcursul celor 8 ore/zi, de a învăţa modul de funcţionare şi organizare a administraţiei publice de la funcţionari publici cu experienţă. De asemenea, cei 200 de interni vor avea oportunitatea de a participa la diverse vizite de informare-documentare la sediile instituţiilor administraţiei publice centrale, mediului asociativ care participă în mod activ la actul de guvernare şi reprezentanţe ale ambasadelor, pentru a învăţa mai mult despre procesele democratice şi politicile publice adoptate în România", a anunțat Executivul.
Conform Guvernului, internii vor beneficia de o indemnizaţie lunară în valoare de 2.080 de lei brut. Anul trecut, fiecare participant a primit o bursă în cuantum de 1.000 lei.
"O altă noutate se referă la faptul că perioada de desfăşurare a programului de internship este considerată vechime în câmpul muncii. La finalul perioadei de internship, internii vor primi un certificat din partea Guvernului României şi, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea tutorilor", se precizează în comunicat.
Calendarul programului este următorul:
-10 aprilie - 19 mai: depunerea candidaturilor;
-20 - 21 mai: evaluarea dosarelor;
-23 mai: publicarea rezultatelor;
-23 mai - 3 iunie: evaluarea aplicaţiilor;
-4 iunie: publicarea rezultatelor;
-10 iunie - 24 iunie: interviuri Skype;
-28 iunie: anunţarea rezultatelor finale;
-15 iulie: deschiderea programului;
-13 septembrie: închiderea programului.
Înscrierile se fac online, iar condiţiile de participare, precum şi formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.internship.gov.ro.
Mai multe despre:
#internship#Guvern
Pe acelasi subiect: