Vorbim aşadar de un val uriaş de imigranţi legali, disciplinaţi, şi eficienţi, interesaţi uneori chiar să obţină cetăţenia română.

E drept că au fost şi situaţii în care indienii sau vietnamezii angajaţi cu un contract de doi ani, au fugit de la serviciu şi au încercat să treacă fraudulos frontiera spre Vest.

Până acum câţiva ani, erau mai degrabă o prezență exotică, acum, asiaticii vă reabilitează blocul, sunt pioni tăcuţi şi docili în fabrici de unde vin alimente şi produse cosmetice, vă gătesc prânzul şi vă servesc, zâmbind inocent şi neobosiţi, în restaurant.

Săptămânal aterizează în Bucureşti câteva sute. Mulţi cu turbane şi majoritatea în “hainele bune”. Par regimente chemate la datorie de antreprenorii români, disperaţi să umple găuri adânci în schema de personal.

Marius Ștefănescu, co-proprietar: „Putem vorbi de o nevoie uriaşă pe piaţa din România. Aducem pe service-uri auto, sudură, oameni calificaţi dacă este nevoie. Eu aş spune că în toate domeniile, mai puţini executivi.”

Poveştile lor le reproduc izbitor pe ale românilor alungaţi de sărăcie în Europa de Vest. Subas are 26 de ani și a fost recrutat în Nepal, de o firmă din România, pentru un post de ambalator. Şi-a pus toată viaţa într-o valiză şi a ajuns, după nenumărate escale, în Bucureşti. Stă într-un cămin de nefamilişti, alături de un grup de muncitori în construcţii.

Din cei 550 de dolari pe care îi câştigă, susţine doi părinţi şi trei fraţi. Câştigă oricum de 3 ori mai mult decât ar câştiga acasă. Pentru el, România este tărâmul făgăduinţei.

Pentru anul trecut, guvernul aprobase iniţial un contingent de 20 de mii de muncitori asiatici. Pentru că cererea a fost mare, cifra a fost extinsă la 30 de mii.

Pentru 2020, prognoza e de peste 50 de mii de lucrători din Sri Lanka, Nepal, India şi Bangladesh. Muncesc 8 ore pe zi, au cazare, masă şi echipament asigurat.

Daniela Ghețiu, manager de producție: „Băieţii sunt isteţei. Respectă programul de lucru, respecta indicaţiile, nu apelează la concedii medicale.”

Plus că nu beau, nu fumează, sunt politicoşi şi umili. Vor să fie ceruţi înapoi, după un prim contract care durează doi ani.
Raj Pokharel​, consulul Nepalului: „De obicei ei stau mai mult. Pentru că România e singura ţară unde avem posibilitate, după 8 ani de zile, să depunem actele pentru cetăţenie.”

Evident că, la un asemenea flux de oameni care nu vorbesc românește şi uneori nu rup nici măcar o boabă de engleza, era imposibil să nu apară incidente.

Văd România drept o ţară de tranzit spre Occident, şi au fost cazuri când angajatul, legat formal prin contract, a părăsit efectiv locul de muncă şi a încercat să treacă ilegal frontieră.

Pentru că aceste incidente înseamnă, pentru angajatori, bani pierduţi, companiile de recrutare se vor reuni curând într-o asociaţie, ca să îşi protejeze interesele după ce au adus zeci de mii de muncitori de la mii de kilometri distanţă.