Indiferent de sumă, oamenii spun că banii în plus sunt bineveniți în luna cadourilor, când au cheltuieli mai mari și obligații.

“Lucrurile mici înseamnă mult” - scrie pe masca acestei femei, director de resurse umane într-o firmă cu 650 de angajaţi. Compania a reuşit să majoreze cu 10% primele de Crăciun, chiar dacă afacerea a avut de suferit din cauza pandemiei.

Lucia Molniceanu, director HR Benchmark Electronics România SRL: „Faţă de anii trecuţi nu am schimbat nimic, am încercat să ne păstrăm pe aceeaşi linie, mai mult, pentru ca angajaţii să se simtă puţin mai confortabil şi să compensăm partea de stres personal sau profesional, am reuşit de Crăciun să acordăm o sumă puţin mai mare decât în anii precedenţi.”

Adina Lăcustă: „A fost o creştere neaşteptată, a fost o surpriză pentru toţi angajaţii, iar eu deja m-am gândit să dau bănuţii deoparte, pentru că anul viitor îi voi învesti într-un eveniment important ce va avea loc în viaţa mea.”

Efectele crizei sunt şi mai vizibile, acum, pe final de an. O cercetare realizată în rândul conducătorilor de afaceri arată că 45% dintre manageri se aşteaptă la scăderi ale profitului pe 2020. În primăvară, doar 10% dintre ei estimau un asemenea rezultat. Şi totuşi, companiile se străduiesc ca angajaţii să fie cât mai puţin afectaţi.

Adina Parghel, director HR Preh România SRL: „Pe lângă obişnuitele prime de Crăciun, pe care le acordăm în fiecare an, şi bonusurile de final de an, am pregătit şi cadouri pentru copiii angajaţilor, iar petrecerea pe care de obicei o făceam cu toată lumea, adică 2000 de angajaţi, am transformat-o într-o mică surpriză”.

Această fabrică de componente auto a acordat prime de Crăciun în bani, tuturor, în mod egal. Chiar şi celor care au doar câteva luni vechime.

Sebastian Olteanu, operator producţie: „Sincer, nu mă aşteptam neapărat să mai primim ceva, din cauza pandemiei.”

Cosmina Molan, operator producţie: „Care cumpără brad, care...sincer pe mine m-a ajutat pentru cadouri. După un an plin, cu muncă, cu oarecum stres, măcar beneficiem şi noi de o primă şi ne bucurăm de ei.”

Angajaţii din supermaketuri au fost consideraţi de mulţi lucrători esenţiali, expuşi riscului de îmbolnăvire. Tocmai de aceea, companiile ţin să-şi demonstreze aprecierea.

Loredana Samoilă, PR Manager Kaufland România: „Fiind un an plin de provocări în retail ne-am preţuit colegii şi am acordat bonusuri în valoare de 25 de milioane de lei. Vorbim aici de bonusuri de Paşte, de Crăciun, de Moş Nicolae, de 1 iunie, pentru aniversarea noastră de 15 ani.”

Şi Lidl a anunţat că dublează primele de Crăciun, la 800 de lei, pentru angajaţii care au mai mult de 6 luni vechime.

Deşi sunt mult mai reţinuţi în declaraţii, managerii regiilor şi companiilor de stat se înscriu pe aceeaşi linie. De pildă, Romgaz şi Electrica au anunţat că vor avea grijă de angajaţii lor.