Kaufland România oferă prime de Crăciun tuturor angajaților, în valoare totală de 1,38 mil. euro. Retailerul a angajat peste 700 de persoane în acest an
Angajati Kaufland
Kaufland România anunță că toți angajații vor primi bonusuri de Crăciun, în semn de apreciere pentru implicarea echipei într-un an plin de provocări, în valoare totală de peste 1,38 milioane de euro.
Bonusurile vor fi calculate în funcție de vechimea în companie și vor fi oferite începând cu 15 decembrie, în total depășind valoarea de 6,5 milioane de lei (peste 1,38 milioane de euro).
Anul acesta, compania a acordat angajaților mai multe beneficii suplimentare în bani, printre care bonusul oferit în semn de recunoștință pentru munca depusă cu ocazia aniversării a 15 ani în România, voucherul pentru o mică petrecere acasă, în familie, care a înlocuit petrecerea comună din companie, precum și voucherele de Paște, 1 iunie și Moș Nicolae. Toate aceste beneficii se ridică la valoarea de peste 25 milioane de lei.
Totodată, în luna aprilie a acestui an, Kaufland România a mai oferit un bonus de 1,6 milioane euro echipelor sale și a introdus de asemenea și plata imediată a orelor suplimentare efectuate, conform criteriilor interne.
Peste 700 de persoane au fost angajate de Kaufland România de la începutul anului și până în luna noiembrie, compania susținând astfel dezvoltarea economică, esențială în acestă perioadă, cu un sprijin pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă stabil.
Kaufland continuă și dezvoltarea programului ACCES (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) de integrare a persoanelor cu dizabilități și angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro - unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la [email protected] sau la numărul de telefon 021.9132.
Suplimentat an de an, venitul brut minim lunar la Kaufland România este în prezent de 3.650 lei, de la 1 martie 2020, cu 60% peste salariul minim pe economie din România. De asemenea, angajații au acces la o listă de beneficii actualizată constant, de la dezvoltare profesională și până la servicii suplimentare pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 138 de magazine în România.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS