Cum te feresti de somaj. 10 joburi care merg bine chiar si in vremuri de criza
In conditiile in care economia inca resimte efectele crizei care a debutat in 2008, cifrele privind somajul se modifica foarte putin de la o luna la alta, iar numarul de locuri de munca nou create este foarte mic. In America, mai mult de 2 milioane de persoane nu au job, iar autoritatile tocmai au anuntat cel mai mare somaj din ultimii 20 de ani. Peste toate acestea, vine si prezicatorul crizei, economistul Nouriel Roubini, care spune ca economia se intoarce in recesiune in 2012.
In aceste conditii, sa-ti gasesti un job care sa reziste vremurilor dure pe care le traim pare misiune imposibila.
Si totusi, specialistii in resurse umane spun ca exista si meserii care pot rezista crizei ba, mai mult, care vor fi la mare cautare in anii viitori.
Astfel, pe langa meseriile obisnuite din sanatate, tehnologie si altele inrudite cu acestea (de exemplu veterinar, inginer sa analist financiar) care nu dispar niciodata, oricare ar fi conditiile economice, studiile au scos la iveala si altele surprinzatoare, care se vor dezvolta in viitorii ani: psiholog, technician stiintific sau makeup artist.
Pe de alta parte, exista si meserii pe care, cei care vor sa aiba un viitor profesional, ar trebui sa le evite. In principal este vorba despre domeniile in care a patruns tehnologia: sortator al corespondentei la posta, procesator foto sau tamplar.
Vezi in imaginile de mai jos care este proiectia de crestere a numarului de joburi in anumite domenii si castigul mediu anual.
Sursa foto: Business Insider
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS