Ministerul Finanțelor lansează o emisiune de titluri de stat de 1 leu pentru populație. Ce dobânzi oferă statul
Bani, lei
Guvernul a aprobat reglementările care vor permite lansarea emisiunii de titluri de stat “Centenar” pentru populaţie cu dobândă de peste 25% pe cinci ani, vânzarea lor urmând să înceapă săptămâna viitoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
"La propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul a aprobat noi reglementări care vor permite lansarea unei emisiunii cu titluri de stat “Centenar” pentru populaţie cu dobândă de peste 25% pe cinci ani, asta înseamnă o dobândă de peste 4% pe an, un instrument atractiv dedicat populaţiei, destinat încurajării, economisirii şi diversificării bazei de investitori în titlurile de stat. În mod concret, titlurile de stat vor putea fi vândute distribuite şi prin Poşta Română, potrivit acestei hotărâri de guvern adoptată astăzi, dar şi prin Trezorerie şi alţi parteneri, cum ar fi băncile sau societăţile financiare de brokeraj sau asigurări", a declarat Nelu Barbu la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
El a adăugat că "răscumpărarea titlurilor se va putea face în orice moment pe Bursă".
"Instrumentul are o serie de beneficii. În primul rând, impulsionarea economisirii în pofida consumului, acordarea unei dobânzi net superioare celor din sistemul bancar, vă spuneam că undeva la peste 4% pe an. Dobânda pentru titlurile de stat nu se impozitează, statul garantează integral contravaloarea acestor titluri de stat, indiferent de sumă. Şi prin aceste titluri de stat se pot garanta creditele pentru investiţii, pentru construcţii", a explicat Barbu.
Întrebat dacă s-a hotărât care va fi perioada de subscripţie pentru titlurile de stat anunţate, el a precizat: "Din ce am înţeles de la domnul ministru, săptămâna următoare ar trebui să demareze această vânzare, dar cred că detaliile pot veni în concret de la Ministerul Finanţelor".
Barbu a mai spus că suma minimă pe care o poate investi cineva în titlurile "Centenar" este de 1 leu.
"1 leu este suma pentru titlurile de stat, înţeleg că rămâne valabil ce este acum valabil în ceea ce priveşte titlurile de stat 'Tezaur', aici este vorba de titlurile 'Centenar' şi suma minimă este 1 leu", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS