Este OFICIAL: Autostrada spre mare nu va fi gata anul acesta. CNADNR a reziliat contractul cu constructorul
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a reziliat contractul pentru proiectarea si executia tronsonului de autostrada Cernavoda-Medgidia si va organiza o alta licitatie in luna mai, potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.
De tronsonul de 20 de kilometri, estimat la 224 de milioane de euro, s-a ocupat compania franceza Colas, in urma unei licitatii castigate in noiembrie 2008. CNADNR nu a fost insa multumita de felul in care lucrarile au evoluat.
"Masura a fost luata de catre CNADNRca urmare a refuzurilor repetate ale Colas de a continua executia lucrarilor invocand diverse motive pentru a justifica intarzierile si avand in vedere lipsa unei planificari si mobilizari corespunzatoare, precum si lipsa aprovizionarii cu materiale", se arata intr-un comunicat al Companiei de Drumuri.
Compania franceza a finalizat proiectarea a doar 6 din cei peste 20 de kilometri ai traseului Cernavoda-Medgidia.
In plus, Colas nu a obtinut avizele si acordurile necesare, nici autorizatia de construire, in schimb continua sa ceara costuri suplimentare importante si vrea sa prelungeasca executia cu doi ani. Acum o luna, Colas a cerut suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro, intrucat a schimbat traseul.
"Au solicitat costuri suplimentare importante, adica 16 milioane euro, in conditiile in care evaluarea consultantului arata ca noul traseu costa cu cinci milioane euro mai putin", a spus ministrul Transporturilor.
Prin rezilierea acestui contract, Ministerul Transporturilor vrea sa dea un semnal de alarma tuturor companiilor de constructii care lucreaza in infrastructura.
"Este momentul in care trebuie sa se inteleaga, o data pentru totdeauna, ca Romania nu este tara nimanui. Nu este loc in care constructorii au libertatea sa nu isi onoreze obligatiile, bazandu-se pe o clementa dusa pana la infinit din parte autoritatilor", a adaugat Boagiu.
Ca reactie la intentia lui Boagiu de a rezilia contractul, Colas sustine ca a primit autorizatiile si terenurile doar pentru constructia a 6 kilometri din tronsonul Cernavoda-Medgidia si asteapta decizia oficiala pentru restul de 14 kilometri.
In prezent, in executie se afla un tronson de 5,5 kilometri, la care lucrarile au inceput in vara anului trecut, cu intarziere.
Autostrada Soarelui va fi data in exploatare in acest an, cu rute ocolitoare, si va fi receptionata in totalitate anul viitor, potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.
CNADNR estimeaza ca in aproximativ o luna, proiectul va fi revizuit si gata pentru licitatie.
Boc, multumit de decizia lui Boagiu
Premierul Emil Boc a felicitat ieri Ministerul Transporturilor in cadrul emisiunii "Dupa 20 de ani" de la ProTV pentru rezilierea contractului cu firma Colas.
Pe acelasi subiect: