Somajul ridicat din SUA si convulsiile din zona euro trec bursele europene si asiatice pe rosu. Cum comenteaza Dr. Doom situatia VIDEO
Atmosfera dezolanta la bursele europene si asiatice. Pietele financiare au inceput saptamana pe minus, alimentand speculatiile ca economia planetei se apropie de o noua criza, ca cea de acum trei ani. De vina ar fi somajul extrem de ridicat din Statele Unite si situatia din zona euro. In contrapartida, oficialii de la Bruxelles sustin ca Europa nu este amenintata de recesiune, chiar daca economia isi revine mult mai incet decat speram cu totii.
Degringolada de la burse a pornit de fapt la sfarsitul saptamanii trecute, cand Washingtonul a anuntat ca luna trecuta in Statele Unit n-a fost creat niciun loc de munca.
"Toata lumea se astepta la minimum 68.000 de angajari si ne-am trezit cu un zero absolut. Asta a provocat vineri vanzari masive de actiuni", a declarat Todd Martin, analist economic
"Conditiile de pe piata muncii din Statele Unite sunt instabile, si asta se intampla de ceva vreme. Din moment ce cresterea economica este sub potential, si rata somajului are sanse sa creasca", a spus la randul sau Nouriel Roubini, economist la Universitatea New York.
In aceste conditii, bursele raman instabile, in special cele europene.
"Nu ma astept la o recesiune la nivel global, nici in tarile emergente, dar datele economice din Statele Unite, din zona Euro si Regatul Unit sugereaza ca am putea asista la o incetinire a cresterii economice", a adaugat Roubini.
Oficialii europeni, acuzati in trecut ca nu au tratat cu suficienta atentie si hotarare problemele economice, au iesit imediat la rampa.
"Vreau sa fiu foarte clar. Nu anticipam o recesiune in Europa. Ultimele previziuni ale Comisiei Economice arata ca vom avea parte de crestere economica, e drept una foarte modesta", a replicat Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.
Investitorii raman insa extrem de precauti. Mai ales dupa ce astazi un oficial de la FMI a declarat, sub acoperirea anonimatului, ca Grecia va intra in faliment cel mai tarziu in primavara anului viitor. Pe motiv ca Atena a ratat reforma economica si financiara care i-ar fi permis sa-si achite la timp datoriile.
In plina dezbatere, sefa FMI Christine Lagarde sustine ca atat americanii, cat si europenii trebuie sa renunte la masurile de austeritate si sa treaca la stimularea economiei, daca vor sa evite o noua recesiune.
Ce s-a intamplat de dimineata la burse
Bursele europene si-au continuat luni declinul din sedinat anterioara. Temerile ca Statele Unite ar putea intra intr-o noua runda de recesiune sunt tot mai mari dupa datele slabe dezamagitoare de vineri privind numarul angajarilor din august din SUA, transmite Reuters.
Indicele european de referinta FTSEurofirst 300 a pierdut 2% pana la ora 7:14 GMT (10:14 ora Romaniei).
Vineri, pietele europene au inchis in coborare cu 2,5%.
Actiunile bancare au inregistrat pierderi importante luni dimineata, indicele STOXX Europe 600 Banks depreciindu-se cu 2,6%.
Bursa de la Bucuresti a scazut cu 1,61% la deschiderea sedintei de luni si a continuat sa urmeze linia burselor externe, iar cei mai multi investitori au continuat sa absenteze de la tranzactionare, astfel ca lichiditatea abia a atins 856.000 de lei.
Dupa primele minute, indicele BET al celor mai lichide zece actiuni era in scadere cu 1,96%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,2% sub inchiderea de vineri.
Indicele BET-FI, care sintetizeaza evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a inregistrat un recul de 2,04%. La ora 10:21, indicele extins al Bursei, BET-XT, al primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, cobora cu 1,96%.
Putinii investitori prezenti la tranzactionare au realizat operatiuni cu titluri emise de doar 25 companii din cele 78 de societati listate pe primele patru categorii ale BVB si la sectiunea "Internationale". Rulajul pietei, de doar 856.000 de lei (202.000 de euro), era cu 23% peste lichiditatea de la deschiderea sesiunii precedente, de numai 696.000 de lei (164.000 de euro). Titlurile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai lichide din piata, cu transferuri de 356.000 de lei, iar pretul a scazut cu 1,89%, la 0,4365 lei.
Bursa de la Tokyo a scazut puternic luni, cu circa 2%, iar indicele MSCI al pietelor asiatice a pierdut 3%, in timp ce moneda euro a atins minimul ultimelor trei saptamani fata de dolar, pe fondul temerilor privind intrarea SUA in recesiune si criza datoriilor de stat din Europa.
Citeste si:
Lumea in 2030. Cat va costa barilul de petrol si cati locuitori vor fi pe Pamant