Zidul de la granița cu Mexicul, aproape să bage din nou SUA în ”shutdown”. Trump promulgă un buget de compromis
Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a semnat un compromis bugetar temporar adoptat de Congres, până la 20 decembrie, pentru a evita paralizia administraţiilor americane (”shutdown”), relatează AFP.
În pofida mai multor luni de negocieri, opoziţia democrată şi republicanii nu au ajuns la un acrd asupra unui buget pe termen mai lung, din cauza unor disensiuni, mai ales cu privire la finanţarea unui zid la frontiera cu Mexicul - marea promisiune de campanie a lui Trump în lupta împotriva imigraţiei clandestine.
Împărţiţi de ancheta în vederea destituirii locatarului Casei Albe lansate de democraţi în Camera reprezentanţilor, aleşii sunt îngrijoraţi de capacitatea de a ajunge la un acord bugetar pe termen mai lung până la viitoarea dat-limită, la 20 decembrie, scrie News.ro.
Această măsură provizorie a fost promulgată de miliardarul republican joi, după ce a fost adoptată de Senat, majoritar republican, cu 74 de voturi la 20.
Ea a fost adoptată marţi în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, cu 231 la 192 de voturi. În total 12 republicani au susţinut-o.
Acest buget temporar include o creştere a salariului cu 3,1% în armata americană, finanţează funcţionarea marelui recensământ prevăzut în 2020 şi programe importante în sectorul sănătăţii.
De la instalarea lui Trump la Casa Albă, în ianuarie 2017, Statele Unite au fost paralizate parţial de două ”shutdown”-uri, dintre care unul a fost cel mai îndelungat din istoria ţării, când unii bugetari nu au muncit 35 de zile, la sfârşitul lui 2018 şi începutul lui 2019.
Mai multe despre:
#economia SUA#Donald Trump
Pe acelasi subiect: