UE se asteapta sa cada banci. BCE cere un fond la nivelul zonei euro pentru salvarea institutiilor financiare
Banca Centrala Europeana (BCE) a cerut autoritatilor infiintarea unui organism care sa administreze salvarea bancilor cu probleme din zona euro, aceasta fiind cea mai puternica interventie a BCE in discutia privind sustinerea in comun a costurilor pentru ajutarea institutiilor de credit, scrie Mediafax.
Ideea unui fond care sa acopere toate bancile din uniunea monetara, desi respinsa de membri cheie din zona euro pana in prezent, castiga teren, intrucat autoritatile financiare incep sa suspecteze ca ar fi singura cale de a calma temerile investitorilor privind bancile cu situatie fragila.
"Motivatia pentru intarirea supravegherii bancare si lichidarii disciplinate la nivelul zonei euro a devenit mai clara (ca urmare a crizei, n.r.). Progrese in aceasta privinta ar fi foarte benefice in actualul context", a declarat presedintele BCE, Mario Draghi, la o conferinta pe tema integrarii financiare.
Nadia Calvino, numarul doi in departamentul Comisiei Europene pentru piete interne si servicii, a notat rezistenta de lunga durata la ideea suportarii in comun a costurilor salvarii institutiilor bancare si lichidarii acestora, dar a adaugt ca "poate atmosfera s-a schimbat".
Pe acelasi subiect: