De la sase la 28 de state, in 60 de ani. Istoria UE, de la semnarea Tratatului de la Roma cu pagini goale, la Grexit, Brexit si amenintarea terorista
Pe 25 martie 1957, sase tari din Europa de Vest semnau un document care simplifica relatiile economice dintre ele. Se numea Tratatul de la Roma si nimeni nu anticipa atunci ca acesta va fi actul constitutiv al viitoarei Uniuni Europene, un gigant format din 28 de tari, in care persoanele circula liber, cu o piata comuna, fara taxe vamale si cu o moneda unica folosita de mai mult de jumatate dintre ele.
Inceputurile
Cele sase state fondatoare ale Uniunii Europene au aprobat oficial Tratatul de la Roma, punand bazele blocului comunitar, in urma cu aproximativ 60 de ani, semnand o serie de pagini goale.
Povestea remarcabila a zilei care a marcat o piatra de temelie in istoria europeana a fost dezvaluita de corespondentul britanic David Willey, intr-un interviu pentru AFPTV, inainte de ceremoniile organizate sambata la Roma la 60 de ani de la semnarea acordului, scrie News.ro.
Willey, un reporter de 24 de ani la semnare, a fost trimis de agentia Reuters sa acopere un eveniment de care presa britanica nu era foarte interesata.
“Eram incepator in redactie (…), nu o considerau o poveste importanta”, isi aminteste Willey, care a lucrat ca jurnalist BBC la Roma si Vatican timp de 35 de ani.
Tratatul care a creat ceea ce se numea atunci Comunitatea Economica Europeana (CEE) a fost semnat pe 25 martie 1957, de Belgia, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda si Germania de Vest.
Marea Britanie, care nu a avut nimic de-a face nici cu Tratatul de la Roma, nici cu acordul semnat in aceeasi zi pentru crearea Comunitatii Europene pentru Energie Atomica, nu a fost consultata si nici nu a fost interesata de evenimente.
“The Times i-a acordat o treime de coloana pe pagina a opta”, isi aminteste Willey.
Tratatul, aruncat la gunoi. Tarile semnatare au agreat un document cu pagini goale
“Am aflat dupa aceea ca Tratatul de la Roma, documentul original, a avut pagini goale, pentru ca tratatul a fost pus la punct foarte repede, iar italienii nu erau foarte organizati, astfel ca documentul in sine a trebuit completat dupa aceea”, a spus fostul reporter Reuters.
Albert Breuer, unul dintre organizatorii ceremoniei de semnare, a confirmat informatia pe un site UE. “Nu am putut tipari la timp decat prima si ultima pagina din doua volume groase. Intre ele nu era nimic altceva decat pagini goale”, a scris el.
Potrivit lui, vina nu a fost a italienilor, ci a autoritatilor elvetiene, care au intarziat trenul care aducea documentele la Roma, dar si a oamenilor de serviciu din cladirea din Roma unde expertii lucrau, care au confundat proiectele de acord cu gunoi si le-au aruncat.
Tratatul a fost semnat in Sala degli Orazi e Curiazi a Palazzo dei Conservatori, unul dintre palatele renascentiste din Piazza del Campidoglio, proiectata de Michelangelor.
Willey, in varsta de 84 de ani, isi aminteste inca de scena din urma cu 60 de ani: diplomati stateau sub frescele maiestuoase care prezentau batalia epica dintre sase luptatori.
“Toata lumea era imbracata destul de formal, in costume negre. S-au tinut multe discursuri”, a spus el razand si precizand ca in acea perioada era “foarte putina securitate, foarte putina birocratie”. “Pur si simplu am mers si am vazut semnarea”, a adaugat el.
De la 6 la 28 de membri
Uniunea Europeana, care a pornit de la sase membri, reuneste 28 de tari europene si acopera aproape tot continentul.
UE a fost creata in perioada care a urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial. In prima etapa, s-a pus accent pe consolidarea cooperarii economice: tarile implicate in schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic si astfel se evita riscul izbucnirii unui nou conflict, potrivit site-ului oficial al UE europe.eu.
In consecinta, in 1958, a luat nastere Comunitatea Economica Europeana (CEE) care, initial, a contribuit la intensificarea cooperarii economice intre sase tari: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos. Urmatoarea etapa a fost crearea unei piete unice de mari proportii, piata care este in continua dezvoltare.
Ceea ce a inceput ca o uniune pur economica a evoluat treptat, devenind o organizatie care actioneaza in numeroase domenii de politica, de la schimbari climatice, protectia mediului si sanatate, la relatii externe si securitate sau la justitie si migratie. Aceasta schimbare a fost reflectata de modificarea, in 1993, a numelui Comunitatii Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeana (UE).
De la uniunea economica la cea politica
UE este intemeiata pe statul de drept. Toate actiunile pe care le intreprinde se bazeaza pe tratate, asupra carora au convenit toate statele membre, in mod voluntar si democratic.
UE respecta si principiul democratiei reprezentative: cetatenii sai sunt reprezentati direct la nivelul Uniunii in Parlamentul European, in timp ce statele membre sunt reprezentate in Consiliul European si in Consiliul Uniunii Europene.
De mai bine de jumatate de secol, continentul european se bucura de pace, stabilitate si prosperitate. Populatia sa traieste la standarde ridicate si beneficiaza de o moneda europeana comuna, euro. In 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace ca recompensa pentru sustinerea unor cauze majore precum pacea, reconcilierea, democratia si drepturile omului in Europa.
Au disparut controalele la frontierele dintre statele membre, iar cetatenii pot circula liber pe aproape tot continentul. De asemenea, le este mult mai usor sa traiasca, sa munceasca si sa calatoreasca in alte tari din Europa.
Piata unica sau „interna” este principalul motor economic al UE, facilitand libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor. Un alt obiectiv cheie este ca aceasta resursa imensa sa fie exploatata si in alte domenii, precum energia si pietele cunoasterii si capitalului, pentru a le oferi beneficii maxime cetatenilor europeni.
Introducerea monedei unice si criza datoriilor suverane
Tarile din blocul comunitar au ajuns sa fie atat de legate intre ele prin raporturile economcie pe care le au, incat introducerea unie monede unice europene a fort privita ca fiind fireasca.
Euro a fost introdus la 1 ianuarie 1999 ca moneda scripturala, utilizata numai in scopul efectuarii de plati care nu presupuneau numerar si in scopuri contabile. Bancnotele si monedele au fost introduse la 1 ianuarie 2002.
In rezent, euro este moneda comuna a 19 din cele 28 de state membre, utilizata zilnic de peste 338,6 de milioane de europeni. Avantajele sale sunt evidente pentru orice persoana care calatoreste in strainatate sau face cumparaturi on-line pe site-uri din alte tari ale Uniunii.
Dar desi a inlesnit viata multori europeni, aceeasi moneda unica a fost blamata pentru saracirea altora, iar criza financiara din 2008, cu urmarile pe care le-a avut in Europa, a fost la un pas de a duce la disparitia monedei, considerata vinovata pentru indatorarea excesiva a tarilor mai putin bogate din zona euro. Grecia, Portugalia si Irlanda au fost la un pas de faliment in urma cu cativa ani, dar au fost salvate de tarile mai bogate, in frunte cu Germania si Franta, si de FMI.
UE a evitat Grexitul, dar nu a putut impiedica Brexitul
In aceste zile, UE trece din nou prin tranformari dificile, ale caror efecte nu le poate intui nimeni. Desi a reusit, in timpul crizei financiare sa salveze Grecia de la faliment si sa evite Grexitul si o eventuala disparitie a monedei unice, la mijlocul anului trecut a primit o noua lovitura: votul britanicilor pentru iesirea Regatului Unit din UE.
Denumit Brexit si urmand sa fie declansat pe 29 martie, la doar 3 zile de la sarbatorirea a 60 de ani de la nasterea blocului comunitar, procesul este unul necunoscut, ale carui efecte nu se pot cuantifica inca de niciuna dintre cele doua parti implicate.
Negocierile, care vor dura doi ani, se vor concentra, in principal, pe obtinerea unor concesii de ambele parti in ceea ce priveste libera circulatie a persoanelor si dreptul la munca, piata comuna si eliminarea taxelor vamale.
Majoritatea analistilor considera ca ambele parti vor inregistra oierderi de pe urma Brexitului, poate mai multe Marea Britanie care nu a realizat o evaluare a consecintelor pe care le va avea asupra economiei o iesire din Uniunea Europeana fara un nou acord comercial.
Premierul Theresa May, care urmeaza sa declanseze “divortul de UE” pe 29 martie, a declarat ca este pregatita sa plece dupa negocierile cu UE fara un acord, in cazul in care nu va fi multumita de rezultatul acestora.
In absenta unui acord, comertul intre Marea Britanie si celelalte 27 de state va fi guvernat de reglementarile si tarifele Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), dupa ce Regatul s-a bucurat de acces liber pe piata unica europeana ca membru al UE. Unii dintre sustinatorii unui “Brexit dur” nu sunt ingrijorati de acest scenariu, insa analistii considera ca ar putea avea consecinte dezastruoase asupra economiei.
Terorismul, noua provocare a blocului comunitar
De doi ani incoace, UE trece printr-o noua provocare. Abia iesita dintr-o criza economica ale carei efecte se mai resimt si astazi, Uniunea a inceput sa fie tot mai des amenintata de terorism, atacurile de la Paris, Bruxelles, Germania si mai nou, Londra, punandu-si amprenta pe viata linistita a europenilor. In acest context, analistii avertizeaza chiar ca nevoia de protectie a populatiei poate duce la disparitia spatiului Schengen, prin reintroducerea frontierelor pazite de politie si armata in statele in care acestea au disparut demult.
Chiar si reuniunea de la Roma, prin care statele membre marcheaza cei 60 de ani de la infiintarea blocului comunitar sta sub semnul terorismului. Organizat la doar cateva zile de la atacul de la Londra, soldat cu 5 morti si peste 40 de raniti, ministrul italian de Interne Marco Minniti a ordonat intensificarea masurilor de securitate pentru summitul de la Roma, care va avea loc in weekend.
Potrivit oficialului, dispozitive mai mari de securitate vor fi desfasurate “in zone unde sunt cele mai mari multimi” implicate in reuniunea UE, dar si in jurul obiectivelor turistice. Circa 3.000 de ofiteri de politie si agenti de securitate urmau initial sa fie desfasurati la Roma, dar numarul acestora a fost suplimentat la 5.000 dupa atacul de la Londra, scrie cotidianul Il Messaggero.
Roma va gazdui sambata cei 27 de lideri UE, cu exceptia celui britanic, pentru a marca 60 de ani de la semnarea Tratatului care a pus bazele Uniunii Europene. In cursul zilei respective sunt asteptate mai multe proteste si mitinguri in capitala Italiei.
In prezent, nivelul de alerta terorista in Italia este doi, cel mai mare cu exceptia cazului in care un atac este in curs.
Sursa foto: Facebook/European Commission
Pe acelasi subiect: