Țara din Europa în care trăiesc 1 mil. de români nu mai este “Pământul făgăduinței”. Creșterea economică, revizuită în scădere
Barcelona, Spania
Guvernul spaniol estimează că încetinirea creşterii economice va fi mai mare decât anticipase în ianuarie și reduce semnificativ estimările pentru anii următori.
Astfel, deşi menţine avansul PIB la 2,2% pentru acest an, l-a redus pe cel preconizat pentru 2020 şi 2021, până la 1,9%, respectiv 1,8%, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Pentru 2022, se aşteaptă ca avansul economiei să se menţină la 1,8 %, conform revizuirii cadrului macroeconomic pe care Executivul de la Madrid a inclus-o în actualizarea Programului de Stabilitate pentru 2019-2022, remis marţi Bruxelles-ului.
În pofida revizuirii în jos a creşterii, Guvernul spaniol a îmbunătăţit estimările privind şomajul în 2019, acesta fiind redus la o medie de 13,8%, faţă de 14% cât preconizase anterior. Pentru 2020 estimează că indicele şomajului va scădea la 12,3 %, pentru 2021 la 11 % şi 2022 la 9,9 %.
Creşterea numărului de angajaţi se va menţine uşor sub majorarea PIB, cu rate de variaţie cuprinse între 2,1% în 2019 şi 1,6% în 2022.
Guvernul spaniol atribuie moderarea creşterii "în mare măsură maturizării graduale a ciclului economic", în plus faţă de progresiva încetinire a activităţii globale, într-un context internaţional caracterizat prin ridicate incertitudini.
Cererea internă (consum şi investiţii) va continua să fie motorul creşterii, deşi aportul va fi mai mic, în timp ce contribuţia cererii externe va scădea cu o zecime în 2019 şi va fi neutră în restul perioadei.
Consumul gospodăriilor se va reduce cu 1,9 % în 2019, 1,6 % în 2020, 1,5 % în 2021 şi 1,4 % în 2022.
În ceea ce priveşte sectorul extern, exporturile de bunuri şi servicii vor creşte cu rate apropiate de 3%, peste cea din 2018 (2,3 %), iar importurile vor avea rate de creştere similare cu cele ale exporturilor.
Spania trece printr-o într-o perioadă frământată, în condițiile în care încă nu şi-a revenit complet după criza economică din 2008 şi se confruntă cu noi probleme sociale şi economice precum salariile mici, fuga “creierelor” din țară sau locuințele scumpe.
Între anii 2010 şi 2017 salariul mediu a rămas blocat în jurul a 1.800 de euro pe lună, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INE), în pofida faptului că Spania a ieşit din recesiunea care provocase o scădere a salariilor în anii anteriori.
Mai mult, într-o ţară care a fost o referinţă la capitolul mobilizării feministe de 8 martie, decalajul salarial între bărbaţi şi femei ajunge la 22,3%. Ceea ce înseamnă că, pentru aceeaşi muncă, femeile câştigă în medie pe an cu circa 5.800 de euro mai puţin decât bărbaţii.
În pofida unei redresări a economiei, rata somajului rămâne ridicată, de circa 14,45%, la care se adaugă faptul că aproximativ 90% din noile locuri de muncă create sunt pe perioadă determinată şi procentul contractelor de muncă cu o durată de mai puţin de o săptămână s-a dublat între anii 2007 şi 2018.
Aceasta în timp ce costul locuinţelor a crescut într-un ritm care l-a depăşit pe cel al creşterii salariilor. După cinci ani consecutivi în care a crescut, preţul mediu de achiziţie a înregistrat în 2018 cea mai mare creştere după anul 2008, de circa 6,7%.
Şi chiriile la rândul lor au crescut anul trecut cu procente cuprinse între 9,3% şi 10%, conform unor evaluări private. Rezultatul este că Spania este ţara membră a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu procentul cel mai ridicat de venituri alocate plăţii spaţiilor locative, 37% dintre familii dedicând în acest scop peste 40% din veniturile lor.
Mai multe despre:
#Spania#crestere economica
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS