Țara cu cel mai bun sistem feroviar din Europa cheltuie 80 mld. euro anual cu reţeaua de transport
            Tren Elvetia
                        
            Elveţia are alocat un buget anual de 90 miliarde franci (79 miliarde euro) pentru reţeaua de transport, iar cel mai mult costă drumurile sale naţionale, circa 80% din totalul cheltuielilor cu transportul.         
        
	Anual, cheltuielile rutiere se ridică la 72 miliarde de franci, inclusiv cu accidentele, asistenţa medicală şi daune aduse mediului, potrivit Oficiului Federal de Statistică, scrie News.ro.
	Comparativ, costurile cu alte mijloace de transport sunt mai mici. Costul cu transportul feroviar în 2015 a fost de aproape 11 miliarde de franci, iar costurile privind traficul aerian de 6,4 miliarde de franci, în timp ce transportul pe apă costă 344 milioane de franci.
	Oficiul Federal de Statistică al Elveţiei a început să colecteze date privind costurile de transport din anul 2010, timp în care s-a înregistrat o creştere substanţială a costurilor totale.
	Între 2010 şi 2015, aviaţia a devenit cu 14% mai scumpă, cheltuielile pentru transportul feroviar au crescut cu 12%, iar cheltuielile de trafic motorizate au crescut cu 2%.
	Conform indicelui European Railway Performance (RPI), publicat de firma de consultanţă Boston Consulting Group (BCG), Elveţia a avut în 2017 cel mai bun sistem feroviar european, la fel ca şi în 2012 şi în 2015, când au fost publicate precedentele rapoarte dedicate căilor ferate din Europa.
	"Elveţia foloseşte intensiv sistemul de cale ferată, în special pentru traficul de pasageri. De asemenea are un rating bun la calitatea serviciilor un calificativ foarte bun pentru siguranţă", se arată în raportul BCG.
	Ratingurile sunt de la 1 la 10 puncte. La categoria "cel puţin şase puncte din zece" sunt cele mai bune sisteme feroviare europene: Elveţia (7,2 puncte), Danemarca (6,8 puncte), Finlanda (6,6 puncte), Austria şi Germania (ambele cu 6,1 puncte), Suedia şi Franţa (ambele cu şase puncte). România şi Bulgaria s-au clasat pe ultimul loc, ambele cu 1,9 puncte.
	Raportul BCG ia în considerare trei componente cheie ale performanţei sistemului feroviar european: intensitatea utilizării, calitatea serviciilor şi siguranţa.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS