Țara care stă pe cea mai mare rezervă mondială de petrol, sub embargo american. Trece prin cea mai mare criză economică din istorie
Platforme petroliere, Venezuela
Embargoul american impus petrolului venezuelean a intrat în vigoare duminică, cu scopul afişat de a-l obliga pe preşedintele Nicolas Maduro să plece de la putere, vizând pilonul fragil al economiei venezuelene, relatează AFP.
Începând de duminică, embargoul interzice oricărei întreprinderi americane să cumpere petrol de la compania petrolieră publică venezueleană PDVSA sau de la vreuna dintre filialele sale, iar oricărei entităţi străine să folosească sistemul bancar american pentru a-şi furniza aurul negru venezuelean.
Aceasta este una dintre măsurile anunţate de către preşedintele Donald Trump cu obiectivul de a răsturna de la putere Guvernul venezuelean în favoarea opozantului Juan Guaido, preşedintele autoproclamat al ţării, recunoscut de peste 50 de ţări, majoritatea din America Latină, scrie News.ro.
Washingtonul i-a impus vineri ministrului venezuelean de Externe Jorge Arreaza sancţiuni în sistemul financiar internaţional - în dolari. Eventuale active ale acestuia în Statele Unite au fost blocate de către Trezoreria americană, care i-a plasat diplomaţia pe lista sa neagră de sancţiuni financiare.
Venezuela exporta la sfârşitul lui 2018 o jumătate de milion de barili pe zi către Statele Unite, iar trei sferturi din veniturile sale petroliere provin de la clienţi americani.
Filiala americană a PDVSA, Citgo, deţine rafinării, oleoducte şi participaţiuni la terminale petroliere pe teritoriul american, iar mii de staţii de alimentare cu carburant poartă însemnele Citgo, cu statut de franciză.
Washingtonul a blocat fondurile în Statele Unite ale Citgo, încredinţându-i controlul acestora lui Juan Guaido. Acesta a numit o nouă conducere a filialei americane, care poate, astfel, continua să funcţioneze.
În pofida faptului că embargoul a intrat în vigoare duminică, ”achiziţiile de petrol venezuelean de către Statele Unite sunt foarte limitate şi au scăzut în mod clar”, afirmă Mariano de Alba, un jurist venezuelean de la Washington specializat în drept internaţional.
Sancţiunile vor avea însă un efect, având în vedere că se aplică tuturor societăţilor străine care întreţin relaţii cu Statele Unite, ceea ce acoperă aproape toată planeta. ”Este sigur că sancţiunile vor fi aplicate şi că riscurile întreprinderilor cresc”, apreciază Alba.
Petrolul reprezintă 96% din venitul naţional al Venezuelei
După Statele Unite şi China, India a fost al treilea importator de petrol venezuelean în 2017. Iar societăţile indiene au început deja să se retragă, în perspectiva sancţiunilor, lăsând China şi Rusia drept principalii susţinători ai preşedintelui Maduro.
Nicolas Maduro a fost reales în iulie 2017, într-un scrutin care nu a fost recunoscut de Uniunea Europeană (UE) şi nici de Statele Unite.
Petrolul reprezintă 96% din venitul naţional, iar FMI prevede o depreciere a PIB-ului cu 25%, anul acesta, în Venezuela, dar şi o hiperinflaţie de 10.000.000% şi un nivel al şomajului de 44,3%.
Aproximativ 2,7 milioane de venezueleni au fugit din ţară din 2015, din calea unor penurii de bunuri de primă necesitate şi de medicamente, potrivit ONU.
Contrar aparenţelor, nu exportul petrolului contează cel mai mult pentru Venezuela, ci importurile sale, în contextul în care economia ţării depinde de importul a 120.000 de barili pe zi de ţiţei uşor, care este necesar să fie amestecat cu ţiţeiul cel mai greu pentru a fi revândut. Caracasul va fi nevoit să se îndrepte către alţi furnizori, ceea ce urmează să-i crească costurile de producţie.
Potrivit consultantului Rapidan Energy Group, producţia PDVSA ar putea să scadă la 200.000 de barili pe zi, de la 3,2 milioane de barili pe zi în 2008. Era scăzuse deja la 940.000 de barili pe zi în martie.
SUA și UE nu-i mai recunosc autoritatea lui Maduro
Statele Unite îl învinovăţesc pe Nicolas Maduro de criza economică actuală şi promit să ajute ţara să se repună pe picoare după plecarea preşedintelui venezuelean.
Emisarul american Elliott Abrams a promis joi ”zeci de miliarde de dolari” în vederea relansării economiei ţării, ”atunci când va avea un Guvern de deschidere care să-i reprezinte pe toţi venezuelenii”.
Însă, într-un studiu publicat în aprilie, doi economişti americani progresişti, Mark Weisbrot şi Jeffrey Sachs, avertizează că embargoul îi va afecta mai ales pe venezuelenii obişnuiţi.
”Sancţiunile americane sunt deliberat concepute pentru a distruge economia Venezuelei”, subliniază Sachs în acest studiu.
”Această este o politică vană, crudă, ilegală şi sortită eşecului, care dăunează grav poporului venezuelean”, insistă el.
Prețul petrolulul va exploda, dacă Rusia și Arabia Saudită nu majorează producția
Analiștii se așteaptă șa o creștere a prețurilor petrolului în perioada următoare, atât ca urmare a embargoului impus Venezuelei, cât și din cauza sancțiunilor americane aplicate Iranului.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat, săptămâna trecută, că Rusia nu îşi va creşte producţia de petrol în viitorul imediat, în pofida înăspririi sancţiunilor americane împotriva Iranului și Venezuelei.
Preţul petrolului a sărit în ultimele zile până aproape de pragul de 75 de dolari pentru prima dată în ultimele şase luni, după ce SUA au anunţat luni anularea scutirilor de la respectarea sancţiunilor, care le permiteau anumitor ţări, precum China şi India, să importe petrol brut din Iran.
“Producem în prezent 1,5 milioane de barili de petrol pe zi. Şi putem produce mai mult. Avem un potenţial colosal. Însă avem cu acord cu OPEC ce prevede menţinerea producţiei la un anumit nivel. Iar acest acord rămâne în vigoare până în iulie. Niciunul din partenerii noştri, inclusiv Arabia Saudită, nu renunţă la acordurile noastre din cadrul OPEC”, a afirmat Putin, potrivit Agerpres.
Putin a declarat însă că Rusia este „pregătită să satisfacă necesităţile nu doar ale Chinei, ci şi ale tuturor partenerilor (săi) din întreaga lume”.
„Restricţiile americane faţă de Iran vor intra în vigoare la începutul lui mai. Nu îmi imaginez care va fi reacţia pieţei mondiale energetice”, a menţionat el.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări că ţări precum Arabia Saudită vor compensa închiderea 'robinetului' iranian. Cu toate acestea, Riadul a indicat că nu are în vedere o creştere a producţiei în viitorul apropiat.
Liderul de la Casa Albă a mai discutat în trecut cu membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru ca aceştia să îşi majoreze producţia şi cursul ţiţeiului să scadă.
Pe acelasi subiect: