Spania vrea să “smulgă” un teritoriu Marii Britanii, după Brexit, pe care l-a pierdut în 1713. Reacția șefului guvernului local
Gibraltar
Şeful guvernului din Gibraltar, Fabian Picardo, a respins luni orice idee a suveranităţii partajate asupra Gibraltarului între Londra şi Spania după Brexit, afirmând că este vorba despre o "cauză pierdută", relatează AFP.
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a declarat în noiembrie că Madridul doreşte discuţii despre o suveranitate comună asupra acestui teritoriu britanic, după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie.
Partidele conservatoare spaniole au mai lansat un apel Madridului să profite de retragerea Regatului Unit din UE pentru a reitera revendicările Spaniei asupra Gibraltarului.
Madridul revendică de mult timp acest teritoriu de 6,2 kilometri pătraţi situat în extremitatea sudică a Peninsulei Iberice pe care l-a cedat în 1713 coroanei britanice. În schimb, Gibraltarul, cu o populaţie de 30.000 de locuitori, doreşte să rămână britanic.
"Cei care în Spania, oricare ar fi apartenenţa lor politică, cred că vom accepta un compromis asupra suveranităţii noastre greşesc. Conceptul de suveranitate partajată sau orice diluare a suveranităţii noastre este o cauză pierdută" sortită eşecului, a declarat Fabian Picardo într-o alocuţiune televizată cu prilejul Anului Nou.
Această idee este "moartă şi îngropată. Dacă cineva se gândeşte să avanseze conceptul de suveranitate comună, călăreşte pe cai morţi. Nu ar trebui să-şi risipească saliva evocând o asemenea absurditate. Nu ar trebui să consume cerneală scriind asemenea absurdităţi. Nici ameninţările, nici incitările nu ne vor face să renunţăm. În această privinţă, Brexitul nu va schimba nimic", a insistat Fabian Picardo.
Ideea unei suveranităţi partajate nu este nouă, pentru că o propunere în acest sens a fost lansată de Londra şi Madrid în 2001 şi 2002. Ea a fost respinsă de locuitorii Gibraltarului cu ocazia unui referendum în noiembrie 2002.
Acest teritoriu urmează să părăsească Uniunea Europeană în acelaşi timp cu Regatul Unit, mai scrie AFP.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS