Parlamentul de la Londra votează acordul pentru Brexit, în 15 ianuarie. Theresa May respinge un al doilea referendum, deși tot mai mulți britanici vor să rămână în UE
Theresa May
Votul în parlamentul de la Londra asupra acordului privind Brexitul va avea loc marţi, 15 ianuarie, a anunţat luni postul BBC, citând surse guvernamentale britanice.
Pentru a evita o înfrângere în legislativ, premierul britanic Theresa May a fost nevoit, la 10 decembrie, să reprogrameze pentru săptămâna 14-20 ianuarie votul asupra acordului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.
Duminică, Theresa May a afirmat că respingerea în parlament a acordului privind Brexit va duce ţara sa pe un 'teritoriu necunoscut', dar a dezminţit relatările din presă conform cărora ar intenţiona să amâne încă o dată votul asupra acestui acord în Camera Comunelor.
Dacă parlamentarii britanici resping acordul, Regatul Unit va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexit-ul prevăzut în prezent pentru 29 martie.
Londra caută să obţină noi garanţii din partea UE în legătură cu 'plasa de siguranţă', o măsură prin care s-ar evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.
Guvernul britanic încearcă în prezent să-i convingă pe parlamentari să susţină acordul de divorţ negociat cu Bruxellesul, pentru care nu pare să se contureze o majoritate. Textul îi decepţionează atât pe cei mai mari susţinători ai Brexit-ului, care se tem că Regatul Unit va fi legat permanent de UE, cât şi pe eurofili, care speră încă să poată da înapoi.
Premierul britanic Theresa May şi-a apărat din nou duminică acordul privind Brexitul încheiat cu UE, afirmând la postul BBC că respingerea acestuia în parlamentul de la Londra ar însemna intrarea Regatului Unit într-un ''teritoriu necunoscut'', dar a dezminţit relatările din presă conform cărora ar intenţiona să amâne încă o dată votul asupra acestui acord în Camera Comunelor, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Întrebată ce se va întâmpla dacă pierde acest vot în parlament, Theresa May a spus la BBC: ''Ne vom afla pe un teritoriu necunoscut. Nu cred că cineva poate spune cu exactitate ce se va întâmpla în ceea ce priveşte reacţia pe care o vom vedea în parlament''.
Dacă parlamentarii britanici resping acordul, Regatul Unit va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexitul prevăzut în prezent pentru 29 martie.
În acest context incert, duminică a apărut încă un sondaj care susţine că britanicii ar vrea acum atât să rămână în UE cât şi să se organizeze un nou referendum.
Potrivit sondajului realizat de YouGov, dacă un referendum ar avea loc acum, 46% dintre britanici ar vota pentru rămânerea în UE, iar 39% ar opta pentru ieşirea din Uniune. Dacă nu sunt luaţi în calcul restul respondenţilor - care au declarat că nu ar vota, nu au ştiut sau nu au dorit să răspundă -, scorul este de 54%-46% în favoarea susţinătorilor rămânerii în UE.
Dar în declaraţia dată postului BBC Theresa May a respins din nou ideea convocării acestui referendum a doua oară, ea apreciind că aceasta ar fi o ''lipsă de respect'' faţă de rezultatul referendumului din iunie 2016, la care 51,9% dintre cei prezenţi la urne au votat pentru ieşirea din UE.
Ea a susţinut că speră să obţină în zilele următoare garanţii din partea UE că mecanismul ''plasei de siguranţă'' nu se va transforma într-o soluţie permanentă, deşi până în prezent oficialii europeni au respins orice renegociere a acordului încheiat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS