Rusia a înregistrat cea mai mare producție de gaze din istorie. Livrările pe de petrol s-au dublat, sub conducerea lui Putin
Gaze naturale
Rusia a înregistrat anul trecut cea mai mare producţia de gaze naturale din istorie, pe fondul creşterii livrărilor în Europa şi China, dar şi planurilor privind creşterea vânzărilor de gaze naturale lichefiate, informează Bloomberg.
În paralel, producţia de petrol a Rusiei a atins şi ea o nouă valoare record în 2017, chiar dacă Moscova s-a alăturat acordului de limitare a producţiei globale de ţiţei promovat de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), scrie Agerpres.
Conform datelor publicate de CDU-TEK, divizia de statistică a Ministerului rus al Energiei, producţia de gaze naturale a Rusiei a crescut cu 7,9% până la 690,5 miliarde metri cubi în 2017, depăşind precedentul record, stabilit în anul 2011, cu 2,9%.
Rusia, cel mai mare exportator mondial de gaze naturale, lucrează în prezent la creşterea producţiei de gaze naturale lichefiate cu noi facilităţi de lichefiere în regiunea care se întinde de la Marea Baltică şi până pe coasta Oceanului Pacific. În acest fel Rusia va putea concura direct cu marii producători mondiali de GNL, Qatar, Australia şi SUA. Oficialii de la Moscova estimează că Rusia are reusursele necesare pentru a-şi majora de zece ori producţia de GNL până la aproximativ 100 milioane de tone în anul 2035.
La nivel global, SUA au devenit cel mai mare producător mondial de gaze naturale în 2009, devansând Rusia, graţie tehnologiei fracturării hidraulice. Potrivit celor mai recente date ale Administraţiei americane pentru Informatii in domeniul Energiei (EIA), SUA au produs în primele zece luni din 2017 o cantitate de aproximativ 626 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 11% mai mult decât a produs Rusia în aceeaşi perioadă.
De asemenea, datele comunicate de CDU-TEK, divizia de statistică a Ministerului rus al Energiei, arată că în 2017 producţia de petrol a Rusiei a fost, în medie, de 10,98 milioane barili pe zi, cu 0,1% mai mult decât în 2016. Este vorba de al nouălea an consecutiv de creştere a producţiei de petrol a Rusiei care a ajuns astfel la cel mai ridicat nivel de după colapsul URSS în 1991.
Sub conducerea lui Putin, producţia de petrol a Rusiei aproape s-a dublat de la 6,1 milioane barili pe zi în 1999, până la 10,98 milioane barili pe zi în 2017. Însă această lungă expansiune ar putea să ia o pauză în 2018 pentru că Moscova a acceptat prelungirea acordului de reducere a producţiei convenit anterior cu OPEC.
Chiar dacă a respectat acordul convenit cu OPEC, producţia de petrol a Rusiei a atins un nou record în 2017 pentru că Moscova a reuşit să majoreze rapid producţia la finele lui 2016. În luna octombrie 2016, cu o lună înainte de anunţarea acordului convenit cu OPEC, producţia de petrol a Rusiei a ajuns la 11,23 milioane barili pe zi.
Ulterior Rusia a implementat gradual promisiunea sa de reducere a producţiei cu 300.000 de barili pe zi, ceea ce înseamnă că producţia a rămas deasupra pragului de 11 milioane barili pe zi timp de mai multe luni la începutul lui 2017. În luna decembrie 2017, producţia de petrol a Rusiei a fost de 10,95 milioane barili pe zi, în creştere cu 0,1% faţă de luna noiembrie, în timp ce exporturile au scăzut cu 5,3% până la 5,24 milioane barili pe zi, potrivit CDU-TEK.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS