Prima țară din UE care vrea să renunțe la cărbune. Giganții energetici cer compensații de miliarde de euro
Termocentrala
Autoritățile din Germania ar putea lua, până la sfârşitul anului, o decizie privind legea care va stabili renunţarea la cărbune, a anunţat joi Ministerul Economiei de la Berlin.
Instituţia a precizat că discuţiile cu grupul german de utilităţi RWE - care solicită compensaţii de miliarde de euro - progresează în mod constructiv, informează Reuters, preluată de Agerpres.
O comisie guvernamentală specială a decis în ianuarie faptul că, până la sfârşitul anului 2038, Germania ar trebui să renunţe să mai ardă cărbune pentru a obţine energie.
De asemenea, Comisia, compusă din politicieni, cercetători şi lobişti, a propus acordarea unor ajutoare de cel puţin 40 de miliarde de euro pentru regiunile afectate de renunţarea la cărbune.
Renunţarea la cărbune afectează semnificativ companiile care operează termocentralele, inclusiv RWE, cel mai mare producător de electricitate din Germania.
Ministerul Economiei a apreciat că negocierile cu RWE sunt în stadiu avansat.
În 2017, conform datelor Biroului Federal pentru Statistică, 37% din energia electrică a Germaniei a fost obţinută din arderea cărbunelui în termocentrale.
În urmă cu doi ani, Uniunea Europeana a introdus noi limite de poluare pentru emisiile de substante toxice ale termocentralelor pe baza de carbune, gaz, pacura si alti combustibili fosili, precum si ale platformelor petroliere marine. Acestea au la dispozitie patru ani sa investeasca in modernizarea sistemelor de purificare a gazelor de ardere si a apelor reziduale, pentru ca pana in 2021 sa se alinieze standardelor europene.
Astfel, Uniunea Europeana a introdus noi limite de poluare pentru dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx) si pulberi (PM), mercur (Hg), acid clorhidric (HCl) si florura de hidrogen (HF). Acestea vizeaza termocentralele pe baza de carbune, gaz, pacura si alti combustibili fosili, precum si platformele petroliere marine, inclusiv termocentralele din Romania.
Potrivit unui comunicat de presa al Comisiei Europene, termocentralele sunt principala sursa de poluare a aerului, care cauzeaza moartea a peste 400.000 de oameni in fiecare an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS