Noul sistem de imigrare în Regatul Unit. Cum se aplică punctajul și care va fi procedura de angajare a străinilor în Marea Britanie
Londra, Brexit
Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat în februarie. Reuters prezintă un rezumat al reglementărilor aplicabile după Brexit.
Angajaţii din Uniunea Europeană vor fi evaluaţi după aceleaşi criterii ca şi cei din afara Uniunii. Numărul celor care pot intra în Regatul Unit pentru a lucra nu va fi limitat.
Va exista o "rată de acceptare" a salariului specifică pentru fiecare profesie şi o rată minimă generală de 25.600 de lire anual, însă se pot califica pentru imigrare şi cei care câştigă sub acest minim, dacă sunt înalt calificaţi sau dacă doresc să lucreze în sectoare cu deficit de forţă de muncă, potrivit Agerpres.
Solicitanţii trebuie să aibă o ofertă de angajare de la un garant autorizat, pentru un loc de muncă unde sunt necesare anumite calificări şi să fie vorbitori de engleză.
Ei trebuie de asemenea să obţină puncte suplimentare după alte trei criterii: nivelul de studii, raportul dintre salariu şi "rata de acceptare" pentru domeniul respectiv şi penuria de forţă de muncă în acelaşi domeniu.
Pentru imigrare este nevoie de cel puţin 70 de puncte, care se pot obţine după cum urmează:
- obligatoriu: 20 de puncte pentru oferta de angajare, 20 pentru locul de muncă la nivelul calificării, 10 pentru cunoştinţele de engleză corespunzătoare;
- salariu: peste "rata de acceptare" sau peste 26.600 de lire anual (valoarea cea mai mare din cele două) - 20 de puncte, cu 10% sub acest minim - 10 puncte, cu 10-20% sub minim - 0 puncte;
- alte criterii: 20 de puncte pentru domeniul cu deficit de forţă de muncă, 10 puncte pentru doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă, 20 de puncte pentru doctorat în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii relevant pentru locul de muncă, 10 puncte pentru cei consideraţi "nou intraţi" pe piaţa forţei de muncă.
Într-un document de politică guvernamentală se arată că s-ar putea adăuga ulterior noi criterii, cum ar fi vârsta sau experienţa.
Există şi căi alternative de obţinere a vizei cu drept de muncă: viză specială pentru profesioniştii din domeniul medical, care beneficiază de procesare mai rapidă şi la tarif mai scăzut, sau viză pe doi ani pentru studenţii străini care termină o facultate sau un masterat şi pe trei ani pentru cei care obţin un doctorat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS