Guvernul de la Londra anunță un nou sistem de imigrație. Cine sunt străinii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, din 2021
Londra, Brexit
Miniştrii din guvernul premierului britanic Boris Johnson au convenit asupra introducerii, de la 1 ianuarie 2021, a unui sistem de imigraţie bazat pe puncte.
Potrivit unui anunț al Cabinetului din Downing Street, noul sistem de imigrație "va fi mai simplu şi mai corect, nu va crea discriminare între ţări şi va reda britanicilor controlul democratic al imigraţiei", scrie Agerpres.
"Premierul (Johnson) a subliniat că trebuie să demonstrăm că Regatul Unit este deschis şi primeşte cu bucurie talente din întreaga lume, dar noul sistem va pune capăt dependenţei de mână de lucru de import, ieftină şi cu nivel scăzut de calificare, ceea ce va determina o diminuare generală a cifrelor imigraţiei", a precizat un purtător de cuvânt al Executivului în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta nu a oferit alte detalii despre noua politică privind imigraţia, menţionând doar că ea va permite guvernului să controleze cine intră în Regatul Unit.
Este de aşteptat ca noi informaţii privind acest sistem să fie prezentate săptămâna viitoare, consemnează presa străină.
Noul sistem de imigraţie a fost discutat la prima reuniune a Cabinetului remaniat al lui Boris Johnson, remaniere ce a constat în primul rând în schimbarea ministrului finanţelor publice Sajid Javid cu unul dintre adjuncţii săi, Rishi Sunak. Javid ar fi demisionat pentru că a refuzat să dea curs invitaţiei premierului Johnson de a-şi concedia consilierii.
Tot în cadrul remanierii, numărul femeilor din guvern a scăzut de la opt la şapte, iar numărul total de membri ai cabinetului a scăzut de la 32 la 26.
Luna trecută, Comitetul consultativ pentru imigraţie, un organism public independent, a atenţionat că înlocuirea liberei circulaţii cu un sistem de imigraţie pe puncte după Brexit - una din priorităţile guvernului Johnson - ar putea determina o scădere a creşterii economice, fără a duce decât la o creştere limitată a nivelului de trai, mai notează Press Association.
Luna trecută, înaintea ieșirii din UE care s-a produs la 31 ianuarie, ministrul britanic de Interne, Priti Patel, declara că Regatul Unit trebuie să adopte un nou sistem de imigrație pe puncte, asemănător celui australian.
Conform sistemului pe puncte practicat în Australia, acordarea vizelor imigranţilor care doresc să se angajeze în această ţară se face pe baza unei evaluări ce ţine cont de nevoile de forţă de muncă ale Australiei, fiind avute în vedere criterii relevante precum nivelul de educaţie, cunoaşterea limbii engleze sau experienţa profesională, în final solicitantul primind viza dacă atinge un anumit punctaj minim.
Citește și: Efectul neașteptat al Brexitului. Ieșirea Regatului din UE creează mii de joburi în Europa
Premierul Boris Johnson a declarat anterior că prin aplicarea unei asemenea scheme în Regatul Unit se va asigura ca imigranţii slab calificaţi să poată veni în această ţară numai în situaţia unei crize de forţă de muncă în anumite sectoare precise.
Conform presei britanice, Priti Patel va cere guvernului ca un astfel de sistem să fie adoptat cu doi ani mai devreme decât se intenţiona iniţial, astfel încât să intre în vigoare odată cu încheierea tranziţiei post-Brexit, la 31 decembrie 2020.
De asemenea, în virtutea unui asemenea sistem, Priti Patel doreşte să se asigure că până la această dată vor fi instituite restricţiile asupra accesului imigranţilor slab calificaţi.
''Mediul de afaceri trebuie să fie pregătit ca imigraţia necontrolată a lucrătorilor slab calificaţi să înceteze anul acesta'', a declarat o sursă guvernamentală publicaţiei Daily Express. ''Există o tendinţă clară a lucrătorilor talentaţi şi calificaţi din lumea întreagă să vină în Regatul Unit, dar trebuie de asemenea să vedem o diminuare a numărului lucrătorilor necalificaţi care intră în Regatul Unit'', adaugă sursa citată.
Pe de altă parte, Guvernul a anunțat un plan pentru facilitarea şi accelerarea intrării celor mai buni cercetători şi oameni de ştiinţă în Regatul Unit, după Brexit.
''Regatul Unit are o istorie de care să fim mândri în materie de descoperiri ştiinţifice, dar pentru a rămâne în prim plan şi pentru a face faţă provocărilor de mâine, trebuie să continuăm să investim în talente şi cercetare de ultimă oră'', a declarat şeful guvernului conservator. ''De aceea, în timp ce părăsim UE vreau să transmit mesajul potrivit căruia Regatul Unit este deschis celor mai talentate minţi din lume şi este pregătit să le susţină pentru a-şi transforma ideile în realitate'', a adăugat el.
Planul, care urmează să fie operaţional la 20 februarie, vizează să permită programelor de cercetare din Regatul Unit să recruteze cele mai bune talente prin accelerarea procedurii de viză, asigurându-le accesul deplin la piaţa locurilor de muncă.
Pe acelasi subiect: