Cum se vor putea angaja străinii în Marea Britanie, după Brexit. Guvernul pregătește un nou sistem de imigrație până la sfârșitul anului
Brexit, imigratie
Un sistem al imigraţiei pe puncte, asemănător celui australian, trebuie introdus în Regatul Unit până la finele acestui an, consideră ministrul britanic de interne Priti Patel.
Conform presei britanice, Priti Patel va cere guvernului condus de Boris Johnson ca un astfel de sistem să fie adoptat cu doi ani mai devreme decât se intenţiona iniţial, astfel încât să intre în vigoare odată cu încheierea tranziţiei post-Brexit, la 31 decembrie 2020, scrie Agerpres.
De asemenea, în virtutea unui asemenea sistem, Priti Patel doreşte să se asigure că până la această dată vor fi instituite restricţiile asupra accesului imigranţilor slab calificaţi.
''Mediul de afaceri trebuie să fie pregătit ca imigraţia necontrolată a lucrătorilor slab calificaţi să înceteze anul acesta'', a declarat o sursă guvernamentală publicaţiei Daily Express. ''Există o tendinţă clară a lucrătorilor talentaţi şi calificaţi din lumea întreagă să vină în Regatul Unit, dar trebuie de asemenea să vedem o diminuare a numărului lucrătorilor necalificaţi care intră în Regatul Unit'', adaugă sursa citată.
Însă introducerea rapidă a unui asemenea sistem ar putea crea dispute între guvernul lui Johnson şi organizaţii ale mediului de afaceri, care susţin că societăţile comerciale au nevoie de cel puţin doi ani pentru a se adapta acestor schimbări.
Conform sistemului pe puncte practicat în Australia, acordarea vizelor imigranţilor care doresc să se angajeze în această ţară se face pe baza unei evaluări ce ţine cont de nevoile de forţă de muncă ale Australiei, fiind avute în vedere criterii relevante precum nivelul de educaţie, cunoaşterea limbii engleze sau experienţa profesională, în final solicitantul primind viza dacă atinge un anumit punctaj minim.
Premierul Boris Johnson a declarat anterior că prin aplicarea unei asemenea scheme în Regatul Unit se va asigura ca imigranţii slab calificaţi să poată veni în această ţară numai în situaţia unei crize de forţă de muncă în anumite sectoare precise.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS