Spania, Irlanda și Luxemburg vor președinția Eurogrupului, după retragerea portughezului Mario Centeno
Mario Centeno
Ministrul spaniol de Finanţe, Nadia Calvino, şi omologii săi din Irlanda, Paschal Donohoe, şi Luxemburg, Pierre Gramegna, şi-au anunţat joi candidatura la postul de preşedinte al Eurogrupului.
În mod tradiţional, postul de preşedinte al Eurogrupului, un organism informal care reuneşte miniştri de Finanţe din ţările zonei euro, este ocupat de un ministru de Finanţe.
Preşedintele Eurogrupului stabileşte agenda pentru reuniunile lunare ale miniştrilor de Finanţe din zona euro şi lucrează pentru stabilirea unei soluţii de compromis cu privire la politicile cheie.
Candidaturile pentru postul de preşedinte al Eurogrupului trebuie depuse până joi seară, iar o decizie cu privire la cine îi va succeda în funcţie portughezului Mario Centeno va fi luată în data de 9 iulie.
Nadia Calvino, 51 de ani, ar fi prima femeie în funcţia de preşedinte al Eurogrupului. După ce a lucrat mai mulţi ani la Comisia Europeană, această economistă este în prezent vicepremier în Guvernul de coaliţie condus de Pedro Sanchez.
"Ar fi o onoare pentru Guvernul spaniol şi pentru mine dacă Nadia Calvino ar prelua preşedinţia Eurogrupului. Pentru prim dată, Spania şi o femeie ar conduce această instituţie", a spus Pedro Sanchez într-un mesaj pe Twitter.
Paschal Donohoe, 45 de ani, a pus accentul pe experienţa sa şi rolul Irlandei de creator de consens.
"Dacă voi fi ales, voi lucra pentru a pune la punct un drum comun pentru revenirea Europei, consolidarea economiei zonei euro şi promovarea unei creşteri sustenabile şi inclusive pentru statele membre şi cetăţenii lor", a afirmat ministrul irlandez de Finanţe, potrivit Agerpres.
La rândul său, liberalul luxemburghez Pierre Gramegna, în vârstă de 62 de ani, a promis că, dacă va deveni preşedinte al Eurogrupului, intenţionează să îi adune laolaltă pe toţi colegii săi în jurul unui consens.
Candidatul care vrea să aibă succes trebuie să obţină sprjinul a cel puţin 10 din cei 19 miniştri de Finanţe din zona euro. Fiecare ţară din zona euro are un singur vot, aşa că Germania, cea mai importantă economie europeană, are un singur vot, la fel ca Malta, cea mai mică ţară din zona euro.
Postul de preşedinte al Eurogrupului este unul dintre posturile importante pentru care Uniunea Europeană încearcă să păstreze un echilibru între partidele de centru dreapta şi centru stânga, nordul şi sudul continentului, est şi vest precum şi între statele mari şi cele mici.
Mai multe despre:
#Eurogroup#Nadia Calvino
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS