M.Britanie și UE, foarte aproape de un acord privind drepturile cetăţenilor după Brexit, anunță Londra
Marea Britanie, Brexit, Londra
Marea Britanie este foarte aproape de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind drepturile cetăţenilor după Brexit, a declarat joi ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, citat de Reuters.
Drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie este una dintre cele trei chestiuni pe care blocul comunitar vrea să le reZolve înainte de a începe discutarea relaţiei viitoare dintre Londra şi Bruxelles, scrie News.ro.
“Am făcut progrese foarte bune. Avem un mare grad de aliniere. Nu l-am finalizat în totalitate, dar suntem foarte aproape de un acord privind modul în care ne vom apăra fiecare cetăţenii”, a spus Hammond într-o conferinţă de presă organizată la Budapesta, după o întâlnire cu miniştrii din Grupul de la Vişegrad.
“Dorinţa şi intenţia noastră este ca oamenii care au venit în Marea Britanie pentru a munci şi a- şi construi viaţa în Marea Britanie să poată să continue să locuiască aici, ducându- şi vieţile exact ca înainte. Aceasta este intenţia noastră clară şi declarată”, a adăugat el.
Ministrul a subliniat că cetăţenii britanici care s-au mutat în ţări UE ar trebui să primească garanţii similare.
Hammond a a mai precizat că negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE ar trebui să ducă la o foaie de parcurs pentru ieşire.
“Vrem să le oferim afacerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii şi de ambele părţi ale graniţei irlandeze încrederea că nu se vor afla pe marginea prăpastiei atunci când ieşim din UE”, a afirmat el.
“De aceea propunem o perioadă de tranziţie limitată în timp, pentru a putea oferi certitudine că graniţele noastre vor continua să opereze cu blândeţe şi că afacerile noastre vor putea continua să le ofere clienţilor lor şi că cetăţenii noştri îşi pot continua vieţile de zi cu zi în Europa continentală”, a declarat Hammond.
Numărul cetățenilor UE expulzați din Marea Britanie a crescut după referendumul pentru Brexit
Cotidianul britanic The Independent dezvăluia, în urmă cu câteva zile, că numărul cetățenilor europeni pe care Guvernul Marii Britanii i-a expulzat a crescut semnificativ de la referendumul pentru Brexit, deși miniștrii au promis ca garantează drepturile rezidenților.
O analiză a datelor oficiale guvernamentale arată că, în primele trei luni ale anului 2017, numărul celor obligați să plece din Marea Britanie a crescut cu 26%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Astfel, aproape 5.000 de cetățeni europeni au fost expulzați din Regat în ultimele 12 luni, cel mai mare număr de când au început să se facă astfel de statistici, în creștere cu 14% față de anul anterior.
Statisticile au apărut după ce un document al Ministerului de Interne de la Londra “scăpat” în presă dezvăluie planul Guvernului de a restricționa semnificativ imigrația din Europa, după ce Marea Britanie părăsește blocul comunitar.
Susținători ai drepturilor omului de la Londra au declarat pentru The Independent ca multe dintre aceste expulzări au fost ilegale, în timp ce Laburiștii consideră datele “rușinoase” și spun că acestea vor face negocierile pentru Brexit și mai dificile.
Numărul cetățenilor UE expulzați din Marea Britanie a crescut de cinci ori față de 2010, ajungând la 4.754 de persoane în 2016, de la doar 973 în anul în care Conservatorii au venit la putere.
Creșterea numărului de plecări forțate în rândul cetățenilor europeni vine pe fondul unei scăderi generale a numărului de expulzări, ceea ce indică faptul că autoritățile de la Londra au în vedere în special cetățenii din țarile europene, comentează The Independent.
Pe acelasi subiect: