Lovitură pentru Europa. Rusia, tot mai influentă pe continent
Gaze naturale, Gazprom
Grupul rus Gazprom a reuşit să îşi majoreze cota pe piaţa de gaze naturale din Europa, până la 36,7% în 2018 de la 34,7% în 2017, a declarat marţi Oleg Aksyutin, membru în Consiliul de Administraţie al Gazprom.
"Ocupăm o poziţie de lider pe piaţa europeană a gazelor naturale, după ce anul trecut am asigurat 36,7% din consum", a spus Oleg Aksyutin, potrivit Agerpres.
Acesta a mai precizat că gigantul rus Gazprom ar putea să îşi majoreze producţia cu 80 până la 115 miliarde metri cubi până în 2035, graţie dezvoltării unor proiecte de extracţie de gaze în noi regiuni.
Conform cifrelor publicate anterior de Gazprom, exporturile de gaze naturale ruseşti spre Europa au stabilit un nou record în 2018, în pofida tensiunilor diplomatice şi a dorinţei Uniunii Europene de a-şi reduce dependenţa de Rusia.
Directorul general de la Gazprom, Alexei Miller, a anunţat la finele anului trecut că în 2018 grupul şi-a majorat producţia de gaze naturale cu 5,4% până la 497,6 miliarde metri cubi în timp ce exporturile spre Europa şi Turcia au crescut cu 4% până la 201,8 miliarde metri cubi.
Prezentă la întâlnirea cu investitorii de la Hong Kong, Elena Burmistrova, responsabilă pentru exporturile Gazprom, a afirmat că speranţele cu privire la livrările de gaze naturale lichefiate din SUA nu s-au materializat iar cota acestor livrări pe piaţa din Europa nu s-a ridicat la cea a Gazprom.
"În pofida creşterii cotei de piaţă a gazelor naturale lichefiate, această cotă este în prezent la aproximativ 13%", a spus Burmistrova.
Aceasta a adăugat că anul trecut preţul mediu pentru gazele naturale livrate de Gazprom a crescut cu 24,6%, până la 245,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi, urmând ca în 2019 să se situeze in intervalul 230-250 dolari pentru 1.000 de metri cubi.
"Vreau să vă reamintesc că în 2016 preţul pentru 1.000 de metri cubi a fost de 167 de dolari, în 2017 a fost de 197 de dolari iar în 2018 a ajuns la 245,5 dolari. În prezent vedem o uşoară scădere a preţurilor dar dacă ne uităm la ultimele date de piaţă, estimez că pe ansamblul acestui an preţurile se vor situa între 230 şi 250 de dolari", a spus Burmistrova.
Datele publicate în luna noiembrie 2018 arătau că Gazprom a exportat spre România o cantitate de 917 milioane metri cubi de gaze naturale, în primele nouă luni ale anului trecut, în creştere cu 32% comparativ cu cele 690 milioane metri cubi de gaze naturale exportate în perioada similară a anului trecut.
Pe acelasi subiect: