Încă un operator european primește ajutor de la stat. Austrian Airlines obţine 300 de milioane de euro, pentru a supraviețui pandemiei
Austrian Airlines
Austrian Airlines (AUA) şi Guvernul de la Viena au ajuns la un acord privind acordarea unor împrumuturi, garantate de stat în proporţie de 90%, pentru a salva locurile de muncă şi a păstra Viena ca hub de transfer pentru zborurile pe distanţe lungi, a anunţat publicaţia austriacă Kurier.
COFAG, Agenţia austriacă care administrează fondul de salvare pentru firmele afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), şi un consorţiu bancar condus de grupul Erste vor acorda împrumuturi pe şase ani, în valoare de 300 milioane de euro (330 milioane de dolari), informează Kurier.
Împrumuturile sunt garantate cu flota Austrian Airlines şi cu o participaţie în compania aeriană, potrivit Agerpres.
Un purtător de cuvânt al COFAG a declarat că discuţiile sunt în derulare, în timp ce reprezentanţii Austrian Airlines nu au dorit să comenteze. Oficialii Erste nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.
Austrian Airlines, subsidiară a grupului german Lufthansa, are 7.000 de angajaţi, şi a solicitat un ajutor de stat de 767 milioane de euro.
Solicitarea vine după ce luni Executivul german şi Lufthansa au ajuns la un acord preliminar pentru un pachet de salvare în valoare de nouă miliarde de euro (9,8 miliarde de dolari), menit să ajute compania aeriană să facă faţă pierderilor cauzate de pandemie.
Austrian Airlines, cu operaţiuni şi în România, operează o flotă de 83 de aparate.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS