Încă o țară se ridică împotiva UE. Sancțiuni dure decise la Bruxelles. Datoria depășește 130% din PIB
Roma, Italia
Comisia Europeană a respins miercuri bugetul Italiei pe 2019 deoarece contravine reglementărilor fiscale ale UE, dar autorităţile de la Roma au anunţat că nu intenţionează să-şi schimbe planurile, transmite Reuters.
Proiectul prevede majorarea deficitului la 2,4% din PIB anul viitor, de la 1,8% din PIB previzionat pentru acest an, potrivit Agerpres.
"După ce a evaluat proiectul de plan bugetar revizuit prezentat la 13 noiembrie de autorităţile de la Roma, Comisia Europeană confirmă existenţa unui caz deosebit de grav de neconformitate cu recomandarea adresată Italiei de către Consiliu la 13 iulie 2018", se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Prin urmare, Comisia Europeană a lansat procedura pentru deficit excesiv, pe baza faptului că imensa datorie publică a Italiei nu va fi redusă, aşa cum cer reglementările UE. Procedura poate duce în final la sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro. Demararea respectivei proceduri ar trebui în acest caz să fie aprobată de statele membre.
În prezent, datoria Italiei depăşeşte 130% din PIB şi este a doua cea mai ridicată din zona euro, după cea a Greciei.
La Roma, coaliţia aflată la guvernare sfidează în continuare Comisia Europeană. "Suntem convinşi de cifrele din bugetul nostru. Vom vorbi despre asta în următoarele luni", a afirmat ministrul italian de interne Matteo Salvini (extrema-dreaptă). Acesta a avertizat că eventualele sancţiuni împotriva Italiei ar fi "lipsite de respect".
În ultimele săptămâni, Italia şi Comisia Europeană s-au situat pe poziţii opuse cu privire la planurile de cheltuieli ale autorităţilor de la Roma. Luna trecută, Comisia Europeană a adoptat o decizie fără precedent de a respinge proiectul de buget al Italiei, subliniind că acesta nu permite reducerea deficitului şi a datoriei publice, a doua cea mai mare din zona euro raportat la PIB. Până la data de 13 noiembrie, autorităţile de la Roma trebuiau să prezinte Bruxelles-ului o nouă versiune revizuită a proiectului de buget pentru 2019.
Săptămâna trecută, însă, autorităţile italiene au retrimis Comisiei Europene proiectul de buget pe 2019, cu ţintele privind creşterea economică şi deficitul bugetar neschimbate faţă de varianta respinsă de Executivul comunitar, dar au evocat "circumstanţe excepţionale" pentru a solicita mai multă flexibilitate bugetară.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS