Lovitura fatala pentru zona euro: Spania discuta cu Germania un program de salvare de 300 mld. euro
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, se va intalni marti cu omologul spaniol Luis de Guindos, pe fondul temerilor ca cresterea randamentelor obligatiunilor Spaniei va obliga acest stat sa ceara de la UE si FMI un program de ajutor de 300 miliarde euro, relateaza The Guardian.
Randamentul obligatiunilor pe termen de 10 ani ale Spaniei a urcat luni la 7,59%, cel mai ridicat nivel de la crearea euro, iar bursa din Madrid a scazut cu 5%, dupa noi informatii negative legate de situatia financiara a regiunilor spaniole, potrivit Mediafax.
Pietele au fost agitate si de indicii din partea politicienilor de la Berlin potrivit carora Germania pregateste temrenul pentru iesirea Greciei din zona euro.
Traderii nu au fost impresionati de declaratia lui Guindos ca Spania nu va fi a patra tara din zona euro care va cere sprijin financiar, dupa ce Murcia a devenit duminica a doua regiune dupa Valencia care a anuntat ca va cere sprijinul guvernului de la Madrid.
Ministrul spaniol a dezmintit categoric ca un bailout (program de salvare n.r.) este iminent, dar presa spaniola a sugerat ca pana la sase regiuni ar putea solicita sprijin, urmatoarea fiind Catalonia.
"Ceea ce a inceput ca un program de salvare a bancilor evolueaza rapid catre un posibil bailout suveran. Alaturi de stirile tot mai proaste din Grecia, se obtine un mix destul de negativ, astfel ca se creeaza conditiile pentru o rezistenta minima a euro", a declarat Jeremy Stretch, analist in domeniul valutar la CIBC.
Costul salvarii Spaniei ar minimaliza programele acordate deja Greciei, Irlandei si Portugaliei si ar spori presiunile asupra Italiei, a treia mare economie din uniunea monetara.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS