Guvernele din Franta, Belgia si Luxemburg au ajuns la un acord pentru salvarea Dexia
Guvernele din Franta, Belgia si Luxemburg au ajuns duminica la un acord pentru un plan de salvare a Dexia, care va fi prezentat spre aprobare, in aceasta dupa-amiaza, conducerii grupului bancar franco-belgian, scrie Reuters.
"Executivele si-au reafirmat solidaritatea pentru gasirea unei solutii de asigurare a viitorului Dexia", se arata intr-un comunicat al biroului premierului interimar belgian Yves Leterme.
La discutii au participat premierul belgian Leterme, omologul sau francez Francois Fillon si o delegatie din Luxemburg condusa de ministrul de Finante Luc Frieden.
Solutia, care este rezultatul consultarilor intense ale partenerilor implicati, va fi supusa aprobarii consiliului de administratie al Dexia, potrivit comunicatului.
Banca franco-belgiana are o expunere la credite riscante de 700 miliarde de dolari, de peste doua ori mai mare decat PIB-ul Greciei.
Dexia, prima banca victima a crizei datoriilor statelor din zona euro, a fost nevoita in aceasta saptamana sa ceara sprijin guvernamental, din cauza lipsei de lichiditati, iar actiunile sale au scazut cu 42%.
Principalele probleme sunt cum sa fie separate activele neperformante ale bancii, cat trebuie sa plateasca Belgia pentru nationalizarea operatiunilor bancare belgiene ale Dexia si daca si alte parti, precum regiunile acestei tari, sa fie implicate in achizitie.
Citeste si
Reclama Apple cu vocea lui Steve Jobs, care nu a fost difuzata niciodata VIDEO
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS