Consecintele NU-ului elen: leul s-a depreciat; bancile europene, declinuri semnificative pe bursa; euro a scazut initial fata de dolar. Costurile de imprumut in statele din sudul Europei au urcat usor
Pe plan financiar se vad deja primele consecinte ale NU-ului grecilor: majoritatea burselor asiatice au deschis in scadere, la fel si cele europene, iar euro s-a depreciat initial fata de dolar, inainte de a se redresa la nivelul de vineri. Si leul continua sa se deprecieze in fata principalelor valute, iar BNR a anuntat luni un curs de 4,4854 lei/euro, in crestere cu 0,35 bani (0,08%) fata de cotatia de vineri, de 4,4819 lei/euro.
Leul s-a depreciat si fata de moneda americana, cursul crescand la 4,0566 lei/dolar, cu 2,45 bani (0,61%) peste cotatia de vineri, de 4,0321 lei/dolar.
In raport cu francul elvetian, leul a pierdut teren pana la un curs de 4,2943 lei/franc, in crestere cu 1,18 bani (0,28%), de la 4,2825 lei pentru moneda elvetiana in sedinta anterioara.
Gramul de aur s-a scumpit, luni, cu 45,35 bani (0,3%), pana la valoarea de 151,9138 lei, fata de cotatia precedenta, cand se stabilise o valoare de 151,4603 lei pe gram.
In ceea ce priveste actiunile europene, cele mai afectate sunt bancile din Spania, Portugalia si Italia, transmit Bloomberg si Reuters.
La sfarsitul anului trecut, cea mai mare expunere la Grecia o aveau HSBC Holdings Plc si Credit Agricole SA, de 5 miliarde de euro, respectiv 4,2 miliarde de euro, au anuntat analistii de la Berenberg.
Luni, actiunile HSBC au scazut cu 3,3% la Bursa de la Hong Kong, cel mai semnificativ declin din februarie.
Indicele bursier Stoxx Europe 600 inregistra un declin de 2,3%, apoi scaderea s-a atenuat la 1,7%.
Actiunile bancilor italiene UniCredit si Intesa Sanpaolo inregistrau un recul de 3%, in timp ce titlurile Banco Comercial Portugues au scazut cu 3%.
De asemenea, bancile spaniole Santander si BBVA, cele francez BNP Paribas si Societe Generale si grupul german Deutsche Bank inregistrau toate scaderi de aproximativ 2%.
Bancile din Grecia au ramas inchise luni, dupa ce, in 28 iunie, premierul elen Alexis Tsipras a anuntat impunerea unor restrictii asupra miscarilor de capital, limitand retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. Si Bursa de la Atena a ramas inchisa luni.
"Bancile elene inca sunt inchise, ele vor ramane inchise si am fi surprinsi daca se vor redeschide marti", a declarat Paul McNamara, director de investitii la GAM, in Londra.
Banca Nationala a Greciei a cerut BCE sa ridice plafonul fondurilor de urgenta pentru bancile elene. Consiliul Guvernatorilor BCE se reuneste azi, dar e putin probabil sa dea mai multi bani in lipsa unui acord sau macar a unor negocieri.
Expunerea bancilor straine la Grecia este relativ modesta, dupa ce bancile, in special cele din Franta si Germania, si-au vandut subsidiarele elene in ultimii trei ani. Desi riscul contagiunii s-a atenuat fata de criza datoriilor din 2009, cand bancile straine aveau o expunere mai ridicata la Grecia, creditorii raman vulnerabili la amenintarea iesirii Grexit.
Luni dimineata, indicele principal DAX 30 al Bursei de la Frankfurt a scazut cu 2,11%, in timp ce la Paris indicele principal CAC 40 inregistra un declin de 2,06%, iar indicele FTSE MIB al Bursei de la Milano inregistra un recul de 2,5%.
In Asia, bursa japoneza a inchis in scadere cu 2,08%, in timp ce indicele principal Kospi al Bursei de la Seul a inregistrat un declin de 2,4%.
Costurile de imprumut in statele din sudul Europei au urcat usor, luni, dupa referendumul din Grecia. Astfel, randamentele obligatiunilor guvernamentale pe zece ani din Spania au urcat la 2,349%, fata de 2,212%, vineri, cele ale Italiei au ajuns la 2,380%, de la 2,248%, iar cele ale Greciei au urcat la 14,800%, de la 14,630%.
La bursa ICE Futures din Londra, cotatia barilului de petrol Brent cu livrare in luna august a scazut luni dimineata cu 0,50 dolari, la 59,82 dolari. Euro s-a depreciat la 1,099 dolari si 1,036 franci elvetieni.
Budapesta
Cursul oficial al Bancii Centrale a Ungariei valabil pentru luni este de 283,12 forinti pentru un dolar, in scadere fata de 283,69 forinti, vineri, informeaza MTI.
Euro est cotata la 314,41 forinti, in crestere fata de 314,21 forinti, vineri, iar un leu romanesc este cotat la 70,17 forinti, in scadere fata de 70,26 forinti, vineri.
Sofia
Banca Centrala a Bulgariei a stabilit pentru luni un curs oficial de 1,76264 leva pentru un dolar, in scadere fata de 1,76742 leva, vineri, si un curs de 0,436258 leva pentru un leu romanesc, in scadere fata de 0,436901 leva, vineri, informeaza BTA.
O uncie de aur (28,349 grame) este cotata la 2.055,78 leva, in scadere fata de 2.056,04 leva, vineri.
Bucuresti
Indicele de referinta BET al Bursei de Valori Bucuresti, care arata evolutia celor mai lichide 10 actiuni, era in scadere cu 0,46%, dupa aproximativ 30 de minute de la deschiderea sesiunii de tranzactionare de luni.
Rulajul total se situa la 859.847 lei (191.848 euro), din care tranzactiile cu actiuni insumau 859.193 lei (191.703 euro). Cele mai semnificative schimburi au fost realizate cu actiunile Transelectrica, Romgaz si Banca Transilvania.
Indicele BET-Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, era in coborare cu 0,46%, indicele BET-FI al SIF-urilor se deprecia cu 1,07%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, scadea cu 0,74%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era in coborare cu 0,60%.