Grecia a ajuns la un acord cu creditorii, dupa 23 de ore de negocieri. Valoarea celui de-al treilea pachet de asistenta financiara, estimata la 86 mld. euro. Bursa de la Atena, in crestere
Indicele principal ASE al Bursei de la Atena inregistra, marti, un avans de 1,8%, la 702,57 puncte, iar costurile de imprumut ale Greciei au scazut, dupa ce oficialii eleni au anuntat incheierea unui acord cu creditorii internationali, transmite BBC.
Marti dimineata, actiunile celui mai mare grup bancar elen, National Bank of Greece, au urcat cu 6,6%, iar indicele bancar elen inregistra un avans de 6%. Randamentele obligatiunilor guvernamentale elene pe zece ani au scazut aproximativ 70 puncte de baza, la 10,50%.
Grecia si creditorii internationali au ajuns la un acord marti, dupa negocieri maraton, care au durat toata noaptea, au anuntat oficialii eleni, transmite Reuters.
Dupa 23 de ore de negocieri, oficialii eleni au iesit epuizati din hotelul unde s-au desfasurat discutiile, in centrul Atenei, anuntand ca cele doua parti au ajuns la un acord, desi raman de rezolvat cateva probleme minore.
Valoarea celui de-al treilea pachet de asistenta financiara este estimata la 86 miliarde de euro (94,75 miliarde de dolari), dar inca nu exista confirmari oficiale ale acestei sume.
Oficialii eleni se asteapta ca acordul sa fie ratificat de Parlament miercuri sau joi, urmand sa fie examinat vineri de ministrii de finante din zona euro, ceea ce va permite Greciei sa primeasca prima transa pana in 20 august, cand trebuie sa achite datoria de 3,2 miliarde de euro catre BCE.
Conform surselor din apropierea negocierilor, Grecia are ca obiectiv obtinerea unui excedent bugetar primar, excluzand costurile cu serviciul datoriei, din 2016.
Anterior, tintele indicau un excedent bugetar primar de 0,25% din PIB in 2015, un plus de 0,5% din PIB in 2016, 1,75% din PIB in 2017 si 3,5% din PIB in 2018, sustin surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.
Unul dintre subiectele sensibile il reprezinta modul in care se va realiza recapitalizarea bancilor elene si cum va fi gestionata problema creditelor neperformante.
Autoritatile de la Atena vor sa infiinteze o banca de rebuturi (bad bank) pentru a rezolva problema, in timp ce creditorii internationali cer vanzarea lor catre fondurile specializate.
Rata creditelor neperformante reprezenta aproximativ 35% din totalul portofoliului de imprumuturi in primul trimestru din 2015, iar procentul ar urma sa creasca din cauza declinului economiei si a impunerii restrictiilor asupra miscarilor de capital.
Economia Greciei a reintrat in recesiune in primul trimestru din 2015, inregistrand un declin de 0,2%, dupa o scadere de 0,4% in precedentele trei luni, a anuntat recent Oficiul Central de Statistica (ELSTAT).
In 2014, economia a iesit din recesiunea care a durat sase ani, inregistrand un avans de 0,8%, dar turbulentele din ultimele luni au afectat evolutia PIB-ului, transmite Agerpres.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS