Bancile din Grecia vor primi rapid injectii de capital de pana la 10 miliarde euro. Din ianuarie, au pierdut 14,5 mld. euro din capitalizarea lor de piata
UPDATE: Bancile elene ar putea obtine o prima injectie de capital de pana la 10 miliarde de euro, curand dupa incheierea acordului dintre Grecia si creditorii internationali, si chiar inainte ca BCE sa finalizeze testele de stres, au afirmat luni pentru Reuters surse din zona euro care au dorit sa-si pastreze anonimatul.
Testele de stres ar putea sa nu fie incheiate pana in octombrie, dar creditorii au admis ca bancile elene au urgent nevoie de capital pentru normalizarea operatiunilor. De aceea, va fi alocata initial suma de 10 miliarde euro, iar dupa finalizarea testelor se va cunoaste suma exacta de care au nevoie creditorii eleni.
Informatiile vin in conditiile in care autoritatile de la Atena vor sa atenueze restrictiile asupra miscarilor de capital.
Bancile grecesti, inchise din 29 iunie din cauza retragerilor masive, si-au redeschis portile cu aproape o luna mai tarziu, pe 20 iulie, dar au ramas in vigoare, cu unele relaxari, restrictiile asupra miscarilor de capital. Limita maxima a fondurilor care pot fi retrase zilnic de la bancomat este fixata la 420 de euro, in loc de 60 de euro pe zi pana in prezent, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.
Sursele sustin ca suma de 10 miliarde de euro va fi suficienta pentru restabilirea increderii in sistemul bancar elen.
Autoritatile de la Atena se grabesc sa deruleze teste de stres in randul bancilor din Grecia, pentru a le recapitaliza pana la sfarsitul anului si a evita penalizarea celor care detin depozite semnificative, transmite Reuters.
BCE a decis sa deruleze noi teste de stres in randul bancilor elene, pentru a sti cu exactitate care este necesarul lor de capital si pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia.
Sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 - 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.
Verificarea efectuata de autoritatile de reglementare din Grecia si de BCE ar putea fi gata in septembrie, a afirmat o sursa din domeniul bancar, scopul fiind acoperirea deficitului de capital pana in ianuarie, cand va intra in vigoare noua lege care prevede ca cei care detin depozite semnificative vor contribui la costul salvarii bancilor cu probleme.
Anul trecut, trei banci grecesti prezente si pe piata din Romania - National Bank of Greece (NBG), Eurobank si Piraeus Bank - nu au trecut testele de stres derulate de Banca Centrala Europeana. Doar Alpha Bank a indeplinit cerintele referitoare la mentinerea un capital core Tier 1 de cel putin 8% in cel mai probabil scenariu economic pentru urmatorii trei ani si un capital de cel putin 5,5%, potrivit unui scenariu advers.
Potrivit testelor BCE, Alpha Bank ar avea un capital core Tier 1 de 13,8% in cel mai probabil scenariu economic pentru urmatorii trei ani si un capital de 8,1%, potrivit unui scenariu advers.
In ceea ce priveste Piraeus Bank, a doua mare banca din Grecia, aceasta a indeplinit cerintele de capital in cazul scenariului de baza cu un nivel de capital core Tier 1 de 9,03%, dar nu si cele referitoare la scenariul advers, cu un nivel de capital core Tier 1 de 4,39%.
De atunci, situatia bancilor elene s-a inrautatit, din cauza declinului economiei si a majorarii creditelor neperformante, astfel incat vor avea nevoie de a treia recapitalizare din 2010, cand Grecia a avut nevoie de asistenta financiara pentru a evita intrarea in incapacitate de plata.
"Evaluarea cuprinzatoare a situatiei bancilor elene va fi finalizata dupa aceasta vara. Va fi un proces mai rapid, comparativ cu testele de stres derulate anul trecut", sustin sursele, care au adaugat: "Indicele minim de adecvare a capitalului cerut bancilor ar putea fi de 8% in scenariul de baza si de 5,5% intr-un scenariu advers, dar aceste conditii inca nu s-au stabilit", transmite Agerpres.
Din ianuarie, cand a venit la putere Guvernul de stanga, bancile au pierdut 75% sau 14,5 miliarde de euro din capitalizarea lor de piata.
Incepand din noiembrie anul trecut, Mecanismul European de Supervizare bancara este responsabil in mod direct de supravegherea unui numar de aproximativ 123 de grupuri bancare europene. Aceasta tanara autoritate, care opereaza sub egida BCE, a derulat anul trecut o vasta analiza a activelor bancare din zona euro, precum si teste de rezistenta care au scos in evidenta nevoile de capital ale mai multor institutii financiare din regiune.
Un test de rezistenta este o simulare a mai multor scenarii diferite de criza financiara prin care poate fi testata soliditatea institutiilor bancare.