Actiunile National Bank of Greece si Eurobank cresc pe Bursa de la Atena. In primele trei zile ale saptamanii, titlurile bancilor elene au scazut cu 63%
Actiunile National Bank of Greece (NBG) si Eurobank s-au redresat joi la Bursa de la Atena, dupa trei zile in care au fost aproape de limita maxima de variatie permisa intr-o zi. Indicele principal ASE inregistra un avans de 0,5%, transmite Reuters, preluata de Agerpres.
In primele trei zile de la redeschiderea bursei, titlurile bancilor elene au scazut cu aproximativ 63%, pe fondul temerilor ca recapitalizarea lor va afecta actualul actionariat.
Joi dimineata, actiunile celui mai mare grup bancar elen, NBG, inregistrau un avans de 8,8%, in timp ce titlurile Eurobank au urcat cu 7,7%.
BCE a decis sa deruleze noi teste de stres in randul bancilor elene pentru a afla cu exactitate care este necesarul lor de capital si pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia.
Conform deciziei adoptate la recentul summit al liderilor zonei euro, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 - 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.
Bancile grecesti si-au redeschis portile pe 20 iulie, dar au ramas in vigoare, cu unele relaxari, restrictiile asupra miscarilor de capital. Limita maxima a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixata la 420 de euro pe saptamana, in loc de 60 de euro pe zi cum a fost stabilit initial, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.
Cele patru mari banci grecesti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank si Eurobank - sunt prezente si pe piata din Romania.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS