Fostul director FMI ar fi vrut sa candideze la prezidentialele din Franta. DSK a recunoscut o "relatie nepotrivita" cu menajera care l-a acuzat de viol VIDEO
Fostul director FMI Dominique Strauss-Kahn a declarat duminica, intr-un interviu difuzat de TF1, ca ar fi vrut sa fie candidat la alegerile prezidentiale din 2012, insa, "in mod evident, nu va fi", urmand sa reflecteze o perioada la viitorul sau politic, relateaza AFP. Totodata, DSK a recunoscut ca a avut o "relatie nepotrivita" cu menajera Nafissatou Diallo, aceasta fiind "o greseala morala", de care "nu este mandru".
"Am lipsit de la intalnirea cu francezii", a spus acesta, precizand ca nu se pune problema unei candidaturi pentru alegerile prezidentiale.
"Ma voi odihni, ma voi regasi, imi voi acorda timp de gandire. Dar toata viata mea a fost consacrata incercarii de a fi util binelui public si vom vedea", a afirmat fostul director FMI.
Dominique Strauss-Kahn a fost retinut, la 14 mai, la New York, la bordul unui avion Air France care se pregatea sa decoleze catre Franta, fiind acuzat de agresiune sexuala asupra unei cameriste originare din Guineea. Ulterior, procuratura din Manhattan a renuntat la acuzatii, dupa ce a dezvaluit o serie de marturii mincinoase ale femeii.
Inaintea arestarii sale la New York, Dominique Strauss-Kahn era considerat favorit pentru a deveni candidatul Partidului Socialist francez la alegerile prezidentiale din Franta.
DSK recunoaste o "greseala morala" si o "relatie nepotrivita" cu Nafissatou Diallo
"Este o relatie nepotrivita,", a declarat Strauss-Kahn, adaugand: "Este o greseala morala si nu sunt mandru de ea".
"Mi-a fost teama, mi-a fost foarte teama, am fost umilit", a mai spus fostul director FMI, referindu-se la experienta din Statele Unite, unde a fost arestat si acuzat de agresiune sexuala, inainte ca procuratura din Manhattan sa renunte la acuzatii.
Strauss-Kahn a mafirmat deopotriva ca nu intentioneaza sa negocieze in procedura civila declansata impotriva sa de Diallo, care il acuza de agresiune sexuala.
Inainte de difuzarea interviului, in fata sediului canalului de televiziune TF1, aproximativ 50 de persoane (majoritatea femei) au participat la o manifestatie convocata de doua organizatii feministe. Protestatarele purtau doua bannere, pe care scria "DSK = lipsa de justitie. Cand o femeie spune <<Nu>>, inseamna <<Nu>>", si pancarte cu textele "Anne Sinclair, castreaza-l pe DSK", "DSK, o camerista nu este un obiect sexual" sau "DSK, homo erectus erectus".
DSK: Ziarista prezinta o "versiune imaginara" a faptelor
In Franta, ziarista si romanciera Tristane Banon il acuza pe Dominique Strauss-Kahn ca ar fi incercat sa o violeze in 2003. Interogat recent de politie, fostul director FMI a recunoscut ca i-a facut avansuri, insa neaga producerea oricarei agresiuni.
DSK afirma ca ziarista Tristane Banon prezinta "o versiune imaginara" a faptelor.
Dominique Strauss-Kahn a declarat in cadrul aceluiasi interviu difuzat duminica de TF1 ca jurnalista Tristane Banon, care il acuza de tentativa de viol, a prezentat "o versiune imaginara" a faptelor, precizand ca nu a comis nici o violenta impotriva acesteia, relateaza AFP.
"Am fost audiat ca martor. Am spus adevarul, si anume ca in cursul acestei intalniri nu a avut loc nici un act de agresiune, nici o violenta. Nu am spus nimic altceva (...) Versiunea care a fost prezentata este o versiune imaginara, o versiune calomnioasa", a adaugat Strauss-Kahn.
Banon a depus in iunie o plangere privind o tentativa de viol care ar fi fost comisa in 2003, iar Parchetul din Paris coordoneaza in prezent o ancheta pe aceasta tema.
Surse apropiate anchetatorilor au declarat vineri ca Dominique Strauss-Kahn a recunoscut, in cursul audierii, ca i-a facut avansuri lui Tristane Banon.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS