Europa vrea sa-si reduca dependenta de gazele rusesti prin construirea Coridorului Sudic, la care ar urma sa adere inclusiv Iranul
Gaze naturale
Uniunea Europeana spera sa isi reduca dependenta de importurile de gaze din Rusia cu ajutorul asa-numitului Coridor Sudic, o posibila alaturare a Iranului la proiect dupa ridicarea santiunilor impuse de tarile din Vest fiind asteptata sa contribuie semnificativ la cresterea livrarilor catre Europa.
Coridorul Sudic, o initiativa a Comisiei Europene pentru importul gazelor naturale din Azerbaijan si tarile invecinate, inclusiv Iran, catre sudul Europei, va deveni operational cel mai probabil in 2019 si va avea o capacitate initiala de 10 miliarde metri cubi pe an.
Livrarile de gaze naturale din Iran, tara care pare a fi aproape de a ajunge la un acord cu Occidentul pentru ridicarea sanctiunilor economice impuse din cauza programului nuclear al Teheranului, ar creste capacitatea proiectului la 40 miliarde metri cubi pe an, a declarat un oficial UE pentru AFP, potrivit Mediafax.
Analistii sunt de parere ca Europa si Iranul au interese comune in privinta gazelor naturale, dar intrarea Iranului in Coridorul Sudic depinde de ridicarea sanctiunilor impuse Teheranului.
"Evident, este o alternativa viabila, dar Europa trebuie sa fie atenta si sa nu parieze toti banii pe Iran", a spus Judy Dempsey, analist al Carnegie Europe.
Statele Unite, Iranul si alte cinci mari puteri (Rusia, Franta, Marea Britanie, China si Germania) au stabilit pentru 30 iunie termenul-limita in vederea ajungerii la un acord prin care Occidentul sa ridice sanctiunile in schimbul unor restrictionari ale programului nuclear iranian.
Uniunea Europeana incearca sa gaseasca noi furnizori de gaze naturale, in conditiile in care tensiunile dintre Rusia si Ucraina ameninta sa intrerupa livrarile catre statele membre.
Blocul comunitar importa mai mult de jumatate din gazele necesare pentru consum, la costuri anuale de circa 400 miliarde de euro. In 2014, aproape o treime din gazele naturale importate de UE au provenit din Rusia, iar jumatate din aceasta cantitate a fost livrata prin conductele ce traverseaza Ucraina.
Directorul general al Grazprom a declarat recent ca tranzitul de gaze prin Ucraina ar putea fi sistat din 2019, cand se estimeaza ca va deveni functional gazoductul Turkish Stream, un proiect lansat recent care este menit sa inlocuiasca conducta South Stream.
Rusia a abandonat la inceputul anului constructia South Stream, din cauza divergentelor cu Comisia Europeana. In schimb, Rusia vrea sa redirectioneze conducta prin Turcia, redenumind proiectul Turkish Stream.
Principala problema a UE in legatura cu noul proiect este ca va trebui sa suporte costurile legate de conectarea la gazoductul din Turcia si sa construiasca infrastructura necesara conectarii.
Autoritatile de la Moscova s-au declarat convinse ca proiectul Coridorului Sudic nu este viabil din cauza unei cantitati de gaze insuficiente, in timp ce oficialii UE cred ca Turkish Stream nu va fi construit.
Printre statele care si-au aratat disponibilitatea de a sprijini proiectul Coridorului Sudic se numara si Romania.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS