Economia Ucrainei, aproape falimentara, este secatuita de la zi la zi de conflictul cu separatistii rusi. Aplicarea reformelor convenite cu FMI, imposibila
Conflictul din estul Ucrainei cu separatistii pro-rusi secatuieste eonomia tarii de la zi la zi si impiedica eforturile de aplicare a reformelor prevazute in programul de salvare financiara convenit cu FMI, a declarat miercuri premierul Arseni Iateniuc, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Potrivit acordului de finantare in valoare de 17 miliarde de dolari, Ucraina, a carei economie este aproape falimentara, trebuie sa reduca deficitul bugetar, sa majoreze pretul gazelor pentru consumatorii casnici si industrie si sa permita fluctuatia libera a grivnei.
Dar guvernul este nevoit sa aloce fonduri substantiale pentru a lupta cu separatistii pro-rusi. Atacurile acestora asupra infrastructurii din regiunea estica industrializata a Ucrainei, respectiv minele, centralele electrice, caile ferate si podurile, au rolul sa sufoce economia, a spus Iateniuk.
"Pierdem zi de zi potential economic. Rusia este constienta ca reconstruirea regiunii industrializate Donbas va costa nu milioane, ci miliarde de grivne", a aratat premierul.
Declinul economic al Ucrainei s-a accelerat de la izbucnirea revoltei pro-rusilor, in aprilie, cand rebelii au constituit o republica separatista in urma inlaturarii de la putere a presedintelui Viktor Ianukovici si anexarea Crimeei de catre Rusia.
Economia s-a contractat cu 4,7% in trimestrul II, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Productia industriala a scazut cu 12% in iulie, iar perspectivele economice pentru trimestrul III nu sunt promitatoare.
In iunie, Iateniuk a cerut FMI, care pe 29 august trebuie sa decida furnizarea celei de-a doua transe de imprumut de 1,4 miliarde de dolari, sa tina cont de povara financiara suplimentara a luptelor cu insurgentii.
Premierul a subliniat miercuri costul economic al conflictului, exprimandu-si dezamagirea fata de ritmul de implementare a reformelor.
"Sunt nemultumit de viteza si profunzimea reformelor. Dar pasii pe care i-am facut sper sa aduca stabilitate cand pacea va reveni in tara", a spus el.
Ministrul de Finante, Oleksandr Slapak, a spus ca Ucraina vrea ca FMI sa cumuleze transele trei si patru din ajutor, care ar totaliza circa 2,2 miliarde de dolari.
Ajutorul financiar international a ajutat banca centrala sa stabilizeze grivna in mai, dar temerile legate de costurile economice si umane ale conflictului au afectat din nou moneda, provocand o depreciere de circa 13% a acesteia, de la jumatatea lunii iulie.