EasyJet spune “Bye, bye” Londrei. Operatorul aerian britanic a selectat Austria pentru obtinerea certificatului de zbor in UE, dupa Brexit
easyJet
EasyJet a decis sa solicite obtinerea unui certificat de operator aerian in Austria si sa infiinteze noua companie, easyJet Europe, pentru a-si proteja drepturile de zbor dupa ce Marea Britanie va iesi din Uniunea Europeana, transmite Reuters.
Noul operator aerian va avea sediul in Viena.
Compania aeriana cu discount trebuie sa detina un certificat de operator aerian (AOC) intr-un stat membru al Uniunii Europene pentru a putea continua sa efectueze zboruri intre statele membre, dupa Brexit, potrivit News.ro.
Compania a precizat intr-un comunicat ca procesul de acreditare este avansat si ca easyJet spera sa primeasca certificatul si licenta in viitorul apropiat.
Pierderi record din cauza Brexitului
EasyJet a inregistrat o pierdere record in primul semestru fiscal incheiat pe 31 martie, din cauza deprecierii lirei sterline, care a marit costurile in Europa, si a reducerii tarifelor, in lupta cu concurenta.
Operatorul aerian a facut o comanda pentru 30 de avioane Airbus SE, in vederea cresterii capacitatii de transport.
Pierderea inainte de taxe ajustata a crescut la 212 milioane de lire sterline (274 milioane dolari) in primul semestru fiscal, de la 21 de milioane de lire in urma cu un an, a anuntat compania cu sediul in Luton, Anglia. Analistii anticipau o pierdere de 176 de milioane de lire sterline.
Deprecierea lirei, dupa votul pro-Brexit al britanicilor din iunie 2016, a sters 82 de milioane de lire din profitul EasyJet, in timp ce venitul pe scaun a coborat cu aproape 10%. Politica de discount a erodat economiile obtinute din costurile scazute ale carburantului si a avut loc pe fondul cererii scazute pe anumite rute, dupa o serie de atacuri teroriste care au avut loc in orase si centre turistice europene.
Estimarile companiei pentru actualul an fiscal sunt conforme cu estimarile analistilor, care anticipeaza un profit inainte de taxe de circa 372 de milioane de lire sterline.
Pe acelasi subiect: