După ce a declarat război comercial întregii lumi, Trump face o mișcare surpriză. Ce planuri are după Brexit
Donald Trump si Theresa May
Administraţia americană a preşedintelui Donald Trump a manifestat un "entuziasm real" la ideea încheierii rapide după Brexit a unui acord de liber schimb între Marea Britanie şi Statele Unite, a afirmat şeful diplomaţiei de la Londra la finalul unei vizite la Washington, relatează AFP, preluată de Agerpres.
"Discuţiile noastre au arătat un entuziasm real din partea administraţiei americane, începând cu preşedintele, pentru încheierea unui acord de liber schimb americano-britanic imediat ce va fi posibil după ieşirea noastră din Uniunea Europeană", prevăzută pentru primăvara viitoare, "ceea ce va fi profitabil pentru întreprinderile de pe cele două maluri ale Atlanticului", a declarat Jeremy Hunt într-un comunicat.
Într-un comunicat separat, secretarul de stat Mike Pompeo, care l-a primit miercuri dimineaţă, a confirmat că "a salutat" cu omologul său "perspectiva unui viitor acord de liber schimb".
Preşedintele Donald Trump a criticat în iulie strategia guvernului britanic privind Brexitul, apreciind că aceasta "va ucide" perspectiva unui asemenea acord bilateral. La scurt timp însă, cu prilejul unei întâlniri cu premierul britanic, Theresa May, el s-a arătat dispus să profite de această "ocazie incredibilă".
Jeremy Hunt, care a fost primit marţi şi de vicepreşedintele Mike Pence, precum şi de alţi responsabili de la Casa Albă, şi-a exprimat "imensa recunoştinţă pentru solidaritatea manifestată de Statele Unite" după otrăvirea, în martie, în Anglia, a unui fost spion rus, imputată de ambele ţări autorităţilor de la Moscova.
Capitalele occidentale, cu Washingtonul în frunte, au expulzat la acea dată coordonat numeroşi diplomaţi ruşi, acuzaţi că sunt spioni. Ministrul britanic de externe s-a întâlnit miercuri la Washington cu diplomaţi expulzaţi de Rusia ca represalii, pentru "a le mulţumi".
Cu Mike Pompeo, el a mai discutat despre "ameninţarea persistentă pe care a reprezintă acţiunile periculoase şi destabilizatoare ale Rusiei", potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS