Datoria publică a SUA va ajunge cât PIB-ul țării în 2020, cel mai înalt nivel de la al Doilea Război Mondial. Deficitul creşte la 3,3 trilioane dolari
Dolari, averi, miliardari
Datoria administraţiei americane va echivala în acest an cu Produsul Intern Brut al SUA la sfârşitul lui 2020, potrivit unor estimări publicate miercuri de Oficiul pentru Buget al Congresului SUA (CBO), informează EFE.
CBO, care este o instituţie nepartinică, a estimat că datoria publică a SUA va echivala cu 98% din Produsul Intern Brut (PIB), care, potrivit cifrelor Băncii Mondiale, se ridică la 20,54 de trilioane de dolari.
Acesta este cel mai înalt nivel de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit cotidianului The Washington Post, care a informat că CBO prognozează că anul viitor datoria publica a SUA va depăşi PIB-ul acestei ţări.
Publicaţia citată a mai calculat că deficitul bugetar va creşte la 3,3 trilioane de dolari spre finalul acestui an fiscal (1 octombrie 2019 - 30 septembrie 2020), de trei ori mai mult decât în 2019, potrivit Agerpres.
The Washington Post a menţionat că guvernul federal investeşte în general peste 4 trilioane de dolari anual în programe şi servicii, însă pentru a face faţă crizei provocate de coronavirus Congresul a aprobat din martie peste 3 trilioane de dolari sub formă de fonduri de urgenţă, printre care ajutoare pentru companii şi pentru milioanele de şomeri care au rezultat în urma impunerii măsurilor de izolare.
Peste 33 de milioane de americani au solicitat ajutor de şomaj ca urmare a valului de concedieri provocat de pandemie, care a paralizat activitatea economică. Pentru a reduce efectele economice, Banca centrală a SUA, FED, a recurs la întregul său arsenal, prin injecţii masive de capital pe pieţele financiare, cumpărarea datoriilor firmelor şi reducerea drastică a ratelor dobânzii.
În aprilie, deficitul federal ajunsese la 737,9 miliarde de dolari, faţă de 160 de miliarde în luna aprilie a anului 2019, un record lunar datorat creşterii masive a cheltuielilor şi a scăderii veniturilor ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Pentru acea lună, deficitul acumulat se ridica la 1,48 de trilioane de dolari, aproape triplu faţă de deficitul cumulat înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2019, în timp ce cheltuielile federale ajunseseră la 980 de miliarde de dolari, o creştere de 161% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Totodată, în aprilie 2020 s-au înregistrat venituri de 242 miliarde de dolari, o scădere de 55% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS