Cum va funcționa viitoarea relație comercială dintre UE și Marea Britanie. Barnier: Un acord de liber-schimb pe modelul celui cu Canada este singura opţiune realistă
Brexit
Un acord de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după modelul celui existent între UE şi Canada este singura opţiune realistă după ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar în 2019, a declarat vineri negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Marea Britanie nu doreşte să fie parte a pieţei comune, a uniunii vamale sau să fie supusă deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a punctat Barnier.
“Dacă iei toate acestea, cu ce rămâi? Un singur lucru: un acord de liber-schimb pe model canadian”, a declarat Barnier într-o conferinţă de presă.
“Guvernul britanic însuşi este cel care stabileşte aceste linii roşii, ceea ce închide anumite uşi. Aşadar, acesta este modelul pe baza căruia vom lucre”, a subliniat Barnier.
Fiecare model de asociere cu un state terţe are 'propriul său echilibru între drepturi şi obligaţii', a mai arătat negociatorul-şef al UE.
Comisia Europeană a recomandat vineri trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Executivul comunitar a apreciat că au fost înregistrate 'progrese suficiente' cu privire la termenii 'divorţului' de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relaţiei dintre UE şi Londra.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS