Comisarii europeni vor ca UE sa aiba un ministru al Finantelor
Comisarul pentru Piata Interna, Michel Barnier a sustinut astazi astazi la Montreal infiintarea postului de ministru de Finante al Uniunii Europene, idee lansata de presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, relateaza AFP.
"Presedintele Trichet a evocat recent o idee pe care o sustin si eu, de a merge mai departe prin crearea unui post de ministru european al Finantelor", a explicat Barnier in prima zi a Forumului Economic international al Americilor, scrie Mediafax.
Acesta a comparat initiativa, propusa in vederea intaririi disciplinii finaniare in Uniune, cu crearea "in trecutul recent a unui post asemanator, de ministru al Afacerilor Externe, ocupat de Catherine Ashton, pentru armonizarea politicilor externe si in domeniul apararii".
Pe de alta parte, Barnier a amintit despre impactul crizelor economice, financiare, politice si ecologice, precum si despre reactiei Uniunii Europene la acestea din urma. Rezultatele voturilor din Franta si Finlanda au aratat ca aproximativ 20% dintre votanti sunt tentati de extremism si nationalism, ceea ce risca sa duca la o politici protectioniste.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS