Cea mai mare economie a Europei se așteaptă la o nouă contracție în T4, din cauza creșterii numărului de infecții cu coronavirus
Criza economica, PIB, economie
Economia germană ar putea să stagneze sau chiar să se contracte în ultimul trimestru al acestui an, deoarece măsurile adoptate pentru a ţine sub control cel de-al doilea val al pandemiei afectează unele sectoare economice şi exporturile, a anunţat luni Bundesbank.
În condiţiile în care şcolile şi magazinele rămân deschise, iar restricţiile afectează restaurantele şi industria hotelieră, Germania a adoptat până acum o abordare mai suplă decât unii dintre vecinii săi europeni. Cu toate acestea, prima economie europeană ar urma să aibă de suferit de pe urma unei cereri mai slabe de peste hotare.
"Performanţa economică totală ar putea stagna, şi chiar scădea, după o creştere foarte viguroasă în cursul verii", precizează Bundesbank în ultimul său raport lunar, scrie Agerpres.
Cu toate acestea, Banca Centrală a Germaniei subliniază că o cădere economică similară cu cea înregistrată în primăvară este puţin probabilă iar progresele înregistrate în dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 cresc şansele ca "în curând" să fie găsit un echilibru între ţinerea sub control a virusului şi menţinerea deschisă a economiei.
Potrivit unor documente consultate de Reuters, cancelarul german Angela Merkel şi premierii landurilor urmează să se întâlnească luni pentru a prelungi măsurile sanitare destinate să oprească creşterea cazurilor de infecţie. Conform calendarului iniţial aceste măsuri urmau să expire la finele lunii noiembrie.
Anterior, agenția de presă Reuters scria, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Germania ar urma să plătească aproximativ 22 miliarde de euro pentru a oferi ajutor companiilor şi angajaţilor independenţi, deoarece impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) se va extinde şi anul viitor.
Ca parte a noilor măsuri de sprijin, companiile pot obţine până la 200.000 euro pe lună pentru a acoperi costurile fixe, cum ar fi chiria, în timp ce antreprenorii individuali pot primi până la 5.000 de euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS