Bundesbank așteaptă o contracție mai puțin severă a celei mai mari economii a Europei decât previzionase inițial. ”Viaţa ar putea reveni la normal până la finalul lui 2021”
Bundesbank
Economia germană se va contracta mai puţin anul acesta decât s-a estimat anterior, iar redresarea se va accelera după ridicarea măsurilor de izolare adoptate pentru a ţine sub control cel de-al doilea val al pandemiei, se arată într-un raport publicat vineri de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank).
În urma restricţiilor parţiale din majoritatea ţărilor din zona euro, economia regiunii ar urma să scadă anul acesta dar datele încurajatoare privind vaccinurile au sporit speranţele că viaţa ar putea reveni la normal până la finalul lui 2021.
Anul acesta, PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un declin de 5,5%, după ce anterior se previzionase o scădere de 7,2%. Anul viitor creşterea ar urma să încetinească la 3%, faţă de un avans de 3,2% estimat anterior, precizează Bundesbank în raportul actualizat privind proiecţiile asupra evoluţiei celei mai mari economii europene.
"Proiecţiile noastre anticipează o redresare accentuată a economiei după trimestrul patru din 2020 şi primele trei luni din 2021. Mă aşteptam la ridicarea graduală a restricţiilor în vara anului viitor, datorită progreselor din domeniul medical şi a majorării consumului", a afirmat preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, potrivit Agerpres.
Apoi redresarea va accelera, şi până în 2022 creşterea ar putea atinge 4,5%, depăşind estimările precedente, de 3,8%.
Luna trecută, Guvernul de la Berlin a îmbunătăţit estimările privind evoluţia PIB-ului Germaniei în 2020. Autorităţile germane se aşteaptă acum la un declin al PIB-ului Germaniei de 5,5% anul acesta, faţă de un recul de 5,8% previzionat anterior. De asemenea, Executivul a confirmat prognoza privind un avans al economiei germane de 4,4% în 2021.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS