Bloomberg: Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră, la granița cu apele teritoriale ale României și Bulgariei
Turcia
Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră, cel mai probabil gaze naturale, au declarat, miercuri, pentru Bloomberg, două surse apropiate situației.
Cei doi oficiali au făcut aceste dezvăluiri după ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a promis că, vineri, va anunţa "veşti bune" care vor marca debutul unei noi ere pentru ţară. De asemenea, Erdogan a promis că va continua lucrările de explorare energetică din apele disputate ale Mediteranei.
Deocamdată nu este clar care este mărimea şi adâncimea la care au fost descoperite resursele energetice în Marea Neagră, precum şi dacă este fezabilă extracţia acestor Resurse, scrie Agerpres.
Luna trecută, ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, a anunţat că nava turcească de foraj Fatih a început forajele exploratorii în perimetrul Tuna-1 din Marea Neagră.
"Vom căuta în fiecare metru pătrat din apele noastre teritoriale pentru independenţa energetică a Turciei. Dacă există ceva, cu siguranţă vom găsi", a spus Donmez într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter în data de 20 iulie.
Perimetrul Tuna-1 este amplasat la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei. Atât România cât şi Bulgaria produc de mai mulţi ani petrol şi gaze naturale la perimetre din Marea Neagră.
În apele teritoriale ale României a fost descoperit zăcământul de mare adâncime Neptun, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră în ultimele decenii.
Aceste gaze ar asigura auto-suficienţa României, iar dacă vor fi exportate ar permite României să devină un hub regional în aprovizionarea cu gaze.
ExxonMobil, care şi-a anunţat anul trecut intenţia de a se retrage din România, şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.
OMV Petrom a anunțat, în repetate rânduri, că vrea să continue proiectul Neptun Deep, însă este nevoie de modificări legislative care să asigure stabilitate, competitivitate fiscală şi dreptul la o piaţă liberă a gazelor.
În aprilie, directorul general de la grupul austriac OMV, Rainer Seele, declara că decizia finală de investiţie în proiectul Neptun din Marea Neagră este aproape sigur că nu va fi luată în acest an, ci abia în 2021, deoarece foarte multe depind de existenţa unei legislaţii offshore adecvate în România.
Potrivit Deloitte, România ar putea câştiga peste 20 de miliarde de dolari din extracţia gazelor din Marea Neagră, în următorii 10-12 ani și și-ar asigura independența energetică.
Pe acelasi subiect: