Basescu, intrebat la Chicago despre participarea Romaniei la achizitionarea unor drone: "Nu marim taxele"
Seful statului a fost intrebat, luni, la finalul Summit-ului NATO, daca au fost stabilite contributia financiara si detaliile tehnice privind participarea Romaniei la cumpararea unor avioane fara pilot, el raspunzand, razand: "Nu marim taxele, nu confirm si nu infirm comunicatul Casei Albe".
In intrebare a fost mentionat un comunicat al Casei Albe potrivit caruia Romania va participa la achizitionarea a cinci drone (avioane fara pilot, n.r.) impreuna cu alte 13 state, iar seful statului a fost intrebat care este contributia financiara a Romaniei si daca s-au stabilit detaliile tehnice.
Presedintele Basescu a raspuns, razand: "Nu marim taxele. Deci nu marim taxele pentru nimic, nu confirm si nu infirm comunicatul Casei Albe".
Romania si alte 12 state NATO vor cheltui trei miliarde de euro pentru a achizitiona si a opera in comun cinci avioane fara pilot concepute de americani, in cadrul unui ambitios program de supraveghere aeriana in Europa, anunta, in februarie, un oficial al Aliantei Nord-Atlantice.
13 state NATO, printre care Germania, Italia, Romania si Statele Unite, vor investi un miliard de euro in achizitionarea unor avioane de recunoastere fara pilot de tip Global Hawk, fabricate de compania americana Northrop Grumman.
Aceste tari vor mai cheltui in plus doua miliarde de euro pentru functionarea sistemului global de supraveghere, denumit Alliance Ground Surveillance (AGS, Supraveghere Terestra Aliata), timp de doua decenii, de la baza aeriana Sigonella din Sicilia (Italia), a precizat oficialul.
Traian Basescu a discutat, la Chicago, cu presedintii Poloniei si Ucrainei teme bilaterale si europene
Presedintele Traian Basescu a avut la Chicago, in marja Summitului NATO, intalniri bilaterale cu presedintii Poloniei si Ucrainei, Bronisław Komorowski si, respectiv, Viktor Ianukovici, discutand cu acestia eme bilaterale, europene si de securitate.
"In cadrul intrevederii cu omologul polon, cei doi sefi de stat au evaluat ca fiind pozitiva evolutia implementarii Parteneriatului Strategic dintre Romania si Polonia, exprimand satisfactie pentru implementarea Planului de Actiune subsumat acestuia. Presedintele roman a evocat cooperarea excelenta existenta intre cele doua state la toate nivelurile, pe teme ce tin de agenda europeana, regionala, inclusiv de securitate, precum si de agenda internationala", se arata intr-un comunicat al Presedintiei, citat de Mediafax.
Cei doi presedinti "au salutat rezultatele obtinute la Summitul NATO de la Chicago, accentuand importanta deciziei adoptate in domeniul apararii antiracheta, la care ambele state participa, si a plasarii acesteia intre celelalte capabilitati ale Aliantei", precizeaza Presedintia.
"De asemenea, cei doi sefi de stat au stabilit ca vor evalua posibilitatea de a dezvolta proiecte de interes in cadrul initiativei Smart Defence. In cadrul discutiilor a fost evidentiata si pozitia comuna a celor doua state cu privire la negocierile pentru noua Perspectiva Financiara 2014 - 2020, inclusiv alocarile pentru Politica de Coeziune, precum si cu privire la Pactul fiscal. Atat presedintele Romaniei, cat si cel al Poloniei au afirmat ca o colaborare stransa si continua este deosebit de importanta pentru sustinerea, la nivelul Uniunii Europene, a intereselor regiunii Europei Centrale si de Est. Totodata, cei doi sefi de stat au convenit sa intensifice eforturile pentru dezvoltarea cooperarii bilaterale si regionale", mai informeaza Presedintia.
In discutia cu omologul ucrainean, Viktor Ianukovici, cei doi oficiali au discutat aspecte ale agendei bilaterale, precum si ale relatiilor Ucrainei cu UE si NATO.
"Domnul presedinte Traian Basescu a reconfirmat dorinta Romaniei pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale dintre Romania si Ucraina intr-o logica a predictibilitatii si a cultivarii dialogului, de natura sa contribuie la solutionarea tuturor dosarelor aflate inca pe agenda, si a exprimat convingerea ca instrumentele in acest demers raman contactele consecvente la toate nivelurile, sustinute de rezultatele concrete ale mecanismelor de cooperare create in baza tratatelor si acordurilor bilaterale in vigoare. In ceea ce priveste cooperarea Ucrainei cu Uniunea Europeana, domnul presedinte Traian Basescu a reconfirmat sustinerea Romaniei pentru parcursul european al Ucrainei, cu accentuarea rolului unei implementari consecvente a reformelor, precum si deschiderea pentru impartasirea experientei de aderare a tarii noastre la spatiul Uniunii. Presedintele Ucrainei si-a exprimat disponibilitatea pentru cresterea frecventei contactelor bilaterale, inclusiv la varf, in vederea aprofundarii cooperarii bilaterale intre cele doua state vecine", se arata in comunicatul Presedintiei.