Bankia si alte 3 banci spaniole nationalizate primesc un ajutor european de 37 miliarde euro
Comisia Europeana a aprobat miercuri un plan de restructurare a patru banci spaniole nationalizate, intre care Bankia, care vor beneficia de un ajutor de 37 de miliarde de euro din partea zonei euro, relateaza AFP.
Celelalte trei banci sunt Novagalicia, CatalunyaCaixa si Banco de Valencia. Ultima dintre acestea, considerata neviabila, va fi preluata de CaixaBank, cea mai mare banca din Spania.
Fondurile de 37 de miliarde de euro vor fi furnizate de la inceputul lunii decembrie prin Mecanismul European de Stabilitate si Frob, fondul public de ajutor pentru sectorul bancar spaniol.
Acest acord "marcheaza o etapa importanta pentru punerea in practica a acordului dintre tarile zonei euro si Spania", a declarat comisarul pentru Concurenta Joaquin Almunia.
Obiectivul este refacerea viabilitatii bancilor care beneficiaza de ajutor astfel incat sa poata renunta in viitor la sprijinul statului, a explicat Almunia.
Acordul zonei euro din luna iunie pentru o linie de credit de pana la 100 de miliarde de euro pentru sectorul bancar spaniol a fost precipitat de anuntul din luna mai al autoritatilor spaniole, privind un ajutor de stat de peste 20 de miliarde de euro destinat bancii Bankia.
Ministrul spaniol de Finante Luis De Guindos a anuntat luni ca cele patru banci nationalizate vor primi intr-o prima etapa un ajutor financiar de 37 de miliarde de euro, dintr-un total care va ajunge in final la circa 40 de miliarde de euro, pe ansamblul sectorului financiar al tarii.
Bankia va primi 18 miliarde euro, CatalunyaCaix 9 miliarde euro, Novagalicia 5,5 miliarde euro, iar Banco de Valencia 4,5 miliarde euro, a precizat Almunia.
Pe acelasi subiect: